Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat duminică seară, după meciul cu FC Voluntari, scor 2-2, că nu îl mai interesează evoluţia echipei după ce a văzut arbitrajul. "Dacă o să avem arbitri aşa handicapaţi, nu putem juca fotbal", a afirmat el, potrivit digisport.ro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Am spus că nu mai vreau să jignesc oameni, dar... dar te aduc în stare. Dacă o să avem arbitri aşa handicapaţi, nu putem juca fotbal. Puteam să zic, e frig, e cutare, găseai scuze la echipă, dar, aşa ceva, pentru ce să dai 11 metri? Putea să dea fault în atac, dar cum să dai 11 metri, eşti nebun? Nu mă mai interesează evoluţia echipei, după ce văd aşa ceva. Nu vreau să trec peste fazele de arbitraj. Am mai văzut multe, dar aşa ceva nu am văzut. Nu vreau să comentez fotbal. Ce memoriu să fac la CCA? Are dreptate Crăciunescu. Am adus antrenor străin, am adus şef la arbitraj străin. Am avut 3 decizii împotriva noastră. Nu pot accepta aşa ceva”, a spus Becali.

Potrivit sport.ro, Gigi Becali s-a declarat dezamăgit de Gnohere. "Să îmi dea Dinamo 100.000 de euro şi îl dau înapoi". "Popescu e super jucător, de acum încolo va juca numai mijlocaş, îl impun eu. Nu mai jucăm cu Pintilii, păi are 33 de ani, ce fac, joc cu batrani când eu îl am pe Popescu? Gata, nu îi mai las de capul lor. Am câştigat un jucator azi, pe Jakolis, bine că a plecat Popa", a mai afirmat Becali.

Formaţia FC Steaua a terminat la egalitate, scor 2-2, partida disputată duminică, pe Arena Naţională, în compania echipei FC Voluntari, în etapa a XXIII-a a Ligii I. Cele două echipe au beneficiat de câte un penalti, cel al bucureştenilor fiind transformat de Harlem Gnohere.

Au marcat Boldrin '31 şi Gnohere '87 (penalti) pentru Steaua, respectiv Ivanovici '3 şi Cernat '81 (penalti) pentru Voluntari. Cernat a transformat un penalti acordat de Andrei Chivulete după ce Niţă l-a împins pe Novac. Gnohere a egalat dintr-un penalti acordat pentru un henţ în careu al lui Maftei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.