Campioana olimpică de tineret şi campioană europeană de juniori la monobob, Georgeta Popescu a urcat pe treapta a treia a competiţiei mondiale rezervate juniorilor sub 23 de ani, de la Winteberg.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Potrivit COSR, Gigi a condus excelent bobul în manşa 1, timpul său fiind al doilea în concurs. La a doua coborâre, românca a greşit trasa şi a terminat la general a treia, cu bronzul la gât.
 
Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
Echipalul de dublu al României a prins podiumul la mondiale, după ce Andrei Nica şi Mihai Calancea au încheiat, după două manşe echilibrate, pe locul 3.
 
Tot sâmbătă, Andreea Grecu s-a clasat a 8-a la monobob la Cupa Mondială de la Altenberg, iar echipajul Mihai Tentea-Ciprian Daroczi a sosit al 6-lea la Campionatul Mondial de Juniori.
 
La Sigulda, la Campionatele Europene de sanie, Valentin Creţu a terminat pe un onorant loc 12 competia. Eduard Crăciun a sosit pe locul 5 la Campionatele Europene U23,


 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.