Clubul CFR Cluj a precizat, miercuri, într-un comunicat, că tehnicianul Andrea Mandorlini este susţinut în continuare de conducerea grupării, în ciuda rezultatelor din ultima perioadă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

“Urmează un program încărcat, cu patru meciuri importante până la pauza competiţională, şi ne dorim ca toată energia noastră să fie îndreptată exclusiv în această direcţie, şi nu pentru dezminţirea periodică a articolelor apărute în spaţiul public. Chiar dacă, într-adevăr, ultimele rezultate nu au fost aşa cum ni le-am dorit, atât jucătorii, cât şi antrenorul nostru, Andrea Mandorlini, au parte de susţinere din partea conducerii clubului. Jocul prestat de echipa noastră, apreciat şi de marea majoritate a specialiştilor din domeniu, ne dă încredere pentru restul meciurilor din acest sezon. Am demonstrat în repetate rânduri că eşecurile ne dau puterea de a reveni şi de a învinge, acestea făcând parte, în mod inevitabil, din realitatea sferei sportive”, se arată într-un comunicat al CFR Cluj.

În ultimele cinci meciuri disputate în campionat şi în Cupă, CFR Cluj a înregistrat trei remize şi două înfrângeri.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.