Sportiva Alexandra Dulgheru, locul 381 WTA, a acces pe tabloul principal la Winners Open, după ce a trecut de Gabriela Talabă, locul 213 WTA şi cap de serie numărul 5.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Dulgheru s-a impus, scor 4-6, 6-4, 6-4.

În primul tur pe tabloul principal, Dulgheru va evolua cu favorita 2, germana Andrea Petkovic, locul 91 mondial.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

În schimb, Miriam Bulgaru, locul 390 WTA, beneficiară a unui wild card, a ratat calificarea pe tabloul principal, fiind învinsă de Aleksandra Krunici din Serbia, locul 268 WTA, fost numărul 39 mondial, scor 6-1, 6-2.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.