Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, anunţă că a finalizat evaluarea nspecţiei Muncii şi a ajuns la concluzia că instituţia nu poate fi reformată prin decizii punctuale. ”Trebuie desfiinţată şi reînfiinţată cu o altă organigramă şi cu organizarea de concursuri pentru posturile cheie”, a anunţat ministrul Muncii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Evaluarea mea - pe care tocmai am terminat-o - cu privire la Inspecţia Muncii îmi arată că această instituţie nu poate fi reformată prin decizii punctuale. Trebuie desfiinţată şi reînfiinţată cu o altă organigramă şi cu organizarea de concursuri pentru posturile cheie. Am încercat o serie de schimbări. Nu merge. Păcat de cei care muncesc în această instituţie”, a anunţat Violeta alexandru.

Potrivit acesteia, legea de funcţionare a Inspecţiei Muncii va fi modificată, în Parlament, ”când se va putea”.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

”Mă uitam la cât sunt de indiferenţi după ultima solicitare a prim-ministrului de a intensifica acţiunile de control pe Covid. Sunt, în schimb, experţi în prezentare de statistici. Mi-am format ochiul în a depista tacticile administraţiei, una dintre ele fiind aceea de a te «împacheta» prin prezentarea de statistici, situaţii. Pentru cine se lasă împachetat. Nu sunt interesată să leg prietenii în administraţie. Nu susţin pe nimeni dacă nu face treabă; mă interesează să creez cadrul corect pentru cei care vor să facă ceva, să iasă din starea de confort şi să muncească cu rezultate vizibile. E cam târziu pentru România să rateze şi acest an fără să se facă treabă”, a mai declarat ministrul Muncii.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.