Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) a transmis, duminică, un mesaj, de Ziua Mondială a Igienei Mâinilor, în care a apreciat că practicarea igienei mâinilor în unităţile sanitare protejează deopotrivă pacienţii şi personalul medico-sanitar.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ziua Mondială a Igienei Mâinilor, marcată în fiecare an la data de 5 mai, a fost lansată în anul 2009, fiind corelată cu First Global Patient Safety Challenge: Clean Care is Safer Care (Prima provocare globală a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii pentru siguranţa pacienţilor: îngrijirea în condiţii de igienă corespunzătoare, este o îngrijire mai sigură). Iniţiativa «Salvează vieţi – Spală-te pe mâini» este parte a unui efort global major de îmbunătăţire a igienei mâinilor în domeniul asistenţei medicale”, a transmis, duminică, INSP, pe pagina de Facebook.

Specialiştii precizează că ”practicarea igienei mâinilor în unităţile sanitare protejează deopotrivă pacienţii şi personalul medico-sanitar”,.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

”Simplul gest al spălării mâinilor poate să prevină răspândirea germenilor, inclusiv a celor rezistenţi la antibiotice, mâna murdară reprezentând principala cale de transmitere a infecţiilor în unităţile sanitare”, a mai transmis INSP.

Potrivit instituţiei, personalul medico-sanitar trebuie să respecte cu stricteţe cele 5 momente cheie ale igienei mâinillor atunci când oferă îngrijiri medicale:

  • Înainte de a intra în contact cu pacientul;
  • Înainte de a îndeplini proceduri aseptice;
  • După expunerea la fluide ale corpului;
  • După contactul cu pacientul;
  • După atingerea obiectelor aflate în contact sau în apropierea pacientului.

”Faceţi un obicei dintr-un gest simplu ce ţine bolile departe de dumneavoastră şi de pacienţii îngrijiţi”, au mai transmis specialiştii INSP.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.