Preşedintele Curţii de Conturi Mihai Busuioc a declarat, după întâlnirea cu 14 studenţi aflaţi în practică în cadrul instituţiei, că speră să-i atragă să rămână în România şi să devină parte a echipei pe care o conduce.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
”Curtea de Conturi îşi deschide porţile pentru a doua oară anul acesta şi le urează bun venit celor 14 studenţi de la diferite specializări din cadrul Academiei de Studii Economice, de la Universitatea din Bucureşti şi Universitatea Română-Americană care au ales să-şi desfăşoare stagiul de practică în cadrul instituţiei supreme de audit din România”, anunţă Curtea.
În primele zile ale celor trei săptămâni de practică, studenţii au avut oportunitatea de a discuta despre activitatea instituţiei cu preşedintele Curţii de Conturi, Mihai Busuioc şi cu consilierii de conturi Mirela Călugăreanu şi Sorin Lazăr.
“De fiecare dată, atunci când începe un stagiu de practică, devenit deja de cinci ani o tradiţie importantă în instituţia noastră, mă bucur să stau de vorbă cu studenţii care aleg să ne descopere activitatea şi pe care sperăm să-i atragem să rămână în România şi să devină parte a echipei noastre. Aceste întâlniri sunt un bun prilej pentru a vedea dacă deschiderea şi transparenţa noastră, respectiv schimbările aduse în activitatea de audit, cultivă încrederea şi motivaţia pentru viitorii profesionişti pe care sperăm să îi avem parteneri şi, de ce nu, colegi în acest proces de modernizare început de Curtea de Conturi a României”, a dclarat Mihai Busuioc, preşedinte al Curţii de Conturi.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.