Primarul comunei prahovene Ceraşu, Alin Staicu, reclamă că persoane necunoscute au adus ilegal în zona localităţii patru urşi pe care i-au abandonat. El anunţă că a cerut sprijinul autorităţilor pentru identificarea celor care au relocat ilegal animalele sălbatice.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Anunţul privind faptul că urşi au fost aduşi ilegal la Ceraşu a fost făcut de edil pe Facebook.

"Patru urşi au fost aduşi ilegal de către persoane necunoscute în zona Valea Borului - Drumul spre Costeni (Fetele Târlii). Am solicitat ajutorul autorităţilor competente pentru a identifica modalitatea în care urşii au ajuns în comuna noastră şi pentru a găsi soluţii pentru relocarea acestora în alte zone. Rugăm cetăţenii să fie atenţi şi să anunţe autorităţile dacă animalele sălbatice îşi fac apariţia în apropierea gospodăriilor", a scris primarul.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Contactat telefonic, Alin Staicu a declarat, pentru News.ro, că localnici aflaţi cu animale la păscut au povestit cum dintr-o maşină au fost lăsaţi liberi la marginea comunei un urs adult şi trei pui. Edilul a precizat că animalele au provocat deja daune în curţile unor localnici.

Staicu a declarat că nu este prima dată când animale sunt relocate ilegal în zona comunei, precizând că are informaţii potrivit cărora ocoale silvice private din judeţe limitrofe Prahovei ar fi făcut anterior acţiuni de relocare similare.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.