Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă primul week-end al celui mai popular eveniment outdoor din Bucureşti, “Străzi deschise-promenadă urbană”, aflat în al treilea an de organizare, care va avea loc în fiecare weekend până în 8 octombrie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

 

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

”Străzi deschise e o iniţiativă a unui ONG pe care municipalitate a preluat-o. Suntem în al 3-lea an. Începem azi şi o să avem practic fiecare weekend până în 8 octombrie”, a spus primarul Capitalei despre evenimentul care a debutat sâmbătă.

El a arătat că până în luna mai o să fie numai pe Calea Victoriei, cum s-au obişnuit bucureştenii, iar ncepând din luna iunie, ca şi anul trecut, o să ne aducă evenimentul şi în cartiere pe rând.

”În fiecare sector o să avem ca de fiecare data evenimente artistice, expoziţii, jocuri pentru copii. Participă mai multe din instituţiile culturale ale primăriei, Circul, Teatrele, Proedus vine sub coordonarea noastră care se ocupă de copii. Vineri şi sâmbătă sunt câteva weekend-uri în care sunt nişte evenimente care sunt deja programate”, a spus Nicuşor Dan.

El a mai spus că anul trecut a avut zeci de mii de oameni în fiecare weekend.

”După cum ştiţi, săptămâna trecută am avut Spotlight, am avut 100.000 de oameni în cele trei seri şi mă aştept ca bucureştenii să vină pentru că există o necessitate, pur şi simplu, de a ne plimba, de a interacţiona. Este şi luni deschisă Calea Victoriei pietonală, că e weekendul prelungit cu 1 Mai. In mod excepţional, fiind luni, 1 mai, o să fie deschisă”, a mai anunţat primarul Capitalei. 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.