Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, vine la conferinţa conferinţa cu tema "CRIZA SISTEMULUI MEDICAL ROMÂNESC. Accesul pacienţilor la tratament", organizată de Agenţia de presă News.ro joi, 27 octombrie, începând de la ora 09.00, la World Trade Center Bucureşti, sala New York, unde va prezenta măsurile luate până acum în sistemul sanitar şi cele care vor urma. În plus, Voiculescu susţine întărirea capabilităţii de control a Ministerului Sănătăţii pentru respectarea regulilor şi măsurilor luate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ministrul Vlad Voiculescu a explicat că sunt patru ingrediente esenţiale care compun sistemul de sănătate: oamenii, infrastructura, consumabilele (medicamentele şi altele) şi regulile.

"Cred că avem probleme semnificative pe toate aceste patru paliere. Avem probleme cu oamenii, cu medici, cu asistente care părăsesc ţara, avem un deficit masiv de personal în spitale, avem un deficit masiv de medici de familie în anumite zone. Dacă ne uităm la infrastructură, în această ţară s-au construit foarte puţine spitale. Avem nevoie de spitale noi. Trebuie să construim spitale noi în următorii ani în România. Dacă vorbim de medicamente, avem crizele curente ale medicamentelor. Avem medicamente ieftine care dispar de pe piaţă. Al patrulea palier sunt regulile. Când ne gândim la reguli, sunt reguli care nu sunt respectate, sunt legi care nu sunt respectate, sunt reguli care sunt respectate numai atunci când ne convine. Efectul direct al nerespectării acestor reguli, fie că vorbim de mica corupţie, fie că vorbim de marea corupţie, fie că vorbim de nerespectarea unor reguli de bază, de igienă în spitale, care conduc la infecţii nosocomiale, toate aceste conduc la starea sistemului de sănătate de acum", a declarat Voiculescu pentru News.ro.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

El a arătat că Ministerul Sănătăţii încearcă să facă paşi importanţi pe fiecare palier. "În privinţa oamenilor, pe de o parte avem măririle salariale de la 1 august, mărirea plăţii gărzilor de la 1 octombrie. Vom avea măsuri concrete în cadrul strategiei naţionale privind resursa umană în sănătate, prima strategie naţională pentru resursa umană în sănătate pe care România o va avea, care va fi gata în noiembrie anul acesta şi care va veni cu măsuri foarte concrete. Pregătim cele trei spitale regionale şi avem în lucru cele două parteneriate public-privat, Spitalul de copii „Marie Curie” şi clinica de cardiologie. De asemenea, pentru medicamente încercăm să setăm o politică a medicamentelor care să fie predictibilă, care să ne asigure, pe de o parte, că avem acces la medicamente, şi sigur că vom avea o scădere treptată a preţului la medicamente în anii care vin. Nu în ultimul rând regulile. Avem măsuri de transparenţă care sunt, cred eu, fără precedent în administraţia publică din România şi mai ales în sănătate",  a spus Voiculescu.

Ministrul Sănătăţii a adăugat că există reguli pentru chestiuni esenţiale, cum sunt biocidele. "Avem un ordin de ministru pe care îl vom lansa cred curând, un ordin comun al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Achiziţii Publice şi al ministrului Sănătăţii pentru achiziţia de biocide. Avem de asemenea reguli pentru infecţiile nosocomiale", a spus Vlad Voiculescu, care consideră însă că degeaba există aveste reguli dacă ele nu sunt respectate şi de aceea crede că ar trebui întărit Corpul de control al Ministerului Sănătăţii şi în general capabilitatea de control a ministerului.

"Există o vorbă: încrederea este bună, controlul este şi mai bun. Exact după acest principiu va trebui să mergem. Va trebui să întărim capacitatea de control a Ministerului Sănătăţii", a mai afirmat Voiculescu.

Agenţia de presă News.ro organizează, joi, 27 octombrie, începând de la ora 09.00, la World Trade Center Bucureşti, sala New York, conferinţa cu tema "CRIZA SISTEMULUI MEDICAL ROMÂNESC. Accesul pacienţilor la tratament", lucrările conferinţei urmând să fie deschise de ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu.

Sistemul românesc de sănătate se află într-o profundă criză, iar nevoile comunităţilor de pacienţi şi ale celei medicale nu şi-au găsit întotdeauna răspuns în demersurile autorităţilor.

Tragedia de la Colectiv de anul trecut, criza bebeluşilor de la începutul acestui an, falsificarea dezinfectanţilor folosiţi în spitale, moartea unui fotbalist pe teren la câteva sute de metri de cel mai important spital de urgenţă din ţară şi moartea unui pacient de la Spitalul de arşi din cauza larvelor de muşte au marcat profund societatea românească şi sistemul de sănătate în ultimul an din care putem trage o concluzie: Nu mai avem de-a face doar cu o problemă socială, situaţia degenerând într-un risc de siguranţă naţională.

În ceea ce priveşte piaţa privată de servicii medicale, investiţiile semnificative din ultimii ani au fost cele din centre specializate, cum ar fi cardiologie, neurochirurgie şi oncologie. Acestea sunt sectoarele cu cel mai mare potenţial de creştere din România, iar tendinţa reprezintă un prim semnal că sistemul medical privat românesc se orientează în încercarea de a se adapta nevoilor concrete ale pacienţilor şi devine din ce în ce mai nişat.

Fie ca alternative la exodul personalului sanitar, fie ca pepinieră de cadre medicale foarte bine pregătite, clinicile şi centrele medicale private de nişă devin un competitor din ce în ce mai puternic al sistemul sanitar de stat, pe specialităţile respective. Intrarea pe aceste segmente pot fi realizate cu investiţii mari, de cel puţin 10-15 milioane de euro, iar accesul pacienţilor poate fi dificil fără deduceri din partea guvernului şi fără asigurările private.

Totuşi, lipsa pesonalului şi neîncrederea în sistemul medical de stat, în special în condiţiile din spitale, trimit anual tot mai mulţi români să se trateze în străinătate, Turcia şi Austria fiind cele două destinaţii preferate de pacienţii români.

Cu toate acestea, deşi sistemul public de sănătate are puncte nevralgice, în acest moment doar câteva procente din populaţie are abonamente la clinici private. 

În cadrul conferinţei manageri ai spitalelor de stat şi ai clinicilor private, medici şi reprezentanţi ai asociaţiilor din domeniul farma sunt invitati să discute în cadrul sesiunilor de dezbateri despre organizarea sistemului naţional de asistenţă medicală de urgenţă şi de prim ajutor calificat şi capacitatea României de a face faţă unor situaţii critice.

Totodată, invitaţii vor analiza şi tendinţele şi oportunităţile  în serviciile medicale private, implicarea operatorilor privaţi în sistemul de sănătate şi necesitatea investiţiilor în spitale private de urgenţă, dar şi despre piaţa farma în condiţiile actualizării greoaie a listei de medicamente compensate, cumulată cu taxa clawback şi o nouă ieftinire a medicamentelor.

Participarea la eveniment este gratuită în limita locurilor disponibile. Pentru mai multe detalii accesaţi pagina evenimentului

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.