Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila a primit, vineri, o delegaţie a Forumului Naţional al Copiilor. Cei 100 de copii care au participat la Forum între 1 şi 3 iunie au analizat problemele cu care se confruntă şi apoi au formulat mai multe propuneri, adresate în special Ministerului Educaţiei şi Ministerului Sănătăţii. Printre temele de discuţie au fost introducerea cursurilor de Educaţie pentru Sănătate în şcoli şi marcarea Zilei Familiei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
„Introducerea cursurilor de Educaţie pentru Sănătate în şcoli şi marcarea Zilei Familiei, teme discutate la întâlnirea Ministrului Sănătăţii cu reprezentanţii copiilor care au participat la Forumul organizat de Salvaţi Copiii. Copiii i-au spus ministrului Sănătăţii că îşi doresc să fie organizate campanii de informare cu exemple de intervenţii în situaţii de bullying pentru copii, părinţi şi profesori şi exemple despre cum poate fi oprită perpetuarea comportamentelor agresive sau violente. Au povestit că toţi au trecut în mod repetat prin astfel de situaţii şi că un asemenea comportament e o problemă a copiilor, dar şi a adulţilor. Ministrul Sănătăţii i-a încurajat şi le-a spus că ar putea fi folosit mesajul: Copiii nu trebuie agresaţi, ci au nevoie de atenţie, dragoste şi empatie”, arată o postare de vineri pe pagina de Facebook a Ministerului Sănătăţii.
Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
 
Alexandru Rafila a transmis că ar trebui să existe educaţiei pentru sănătate în şcoli.
 
„O altă temă adusă în discuţie a fost legată de importanţa predării unor cursuri privind sănătatea emoţională. Ministrul Sănătăţii le-a explicat că modulul de Educaţie pentru Sănătate ar trebui să includă şi o astfel de componentă, pe lângă partea de prevenţie sau cea legată de importanţa igienei individuale. Şi că speră ca Educaţia pentru Sănătate să fie predată cât mai repede în toate şcolile din România, după ce împreună cu Ministerul Educaţiei va fi elaborat un curriculum şi modul de instruire a personalului didactic responsabil”, a completat sursa citată.
 
De asemenea, copiii au cerut să fie sărbătorită la nivel naţional Ziua Familiei. O zi în care să fie organizate activităţi sportive şi recreaţionale pentru părinţi şi copii.
 
„Ministrul Sănătăţii le-a promis că au tot sprijinul lui pentru o astfel de iniţiativă, fără a fi afectate în vreun fel familiile monoparentale sau copiii ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate. Sănătatea copiilor şi dezvoltarea lor armonioasă sunt priorităţi ale Ministrului Sănătăţii!”, conchide sursa menţionată.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.