Ministerul Sănătăţii, împreună cu Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale derulează controale în cele peste 500 de unităţi autorizate să deruleze activităţi cu medicamente stupefiante şi psihotrope, în special fentanyl şi oxicodonă. De asemenea, ministerul anunţă că va institui reglementări mult mai stricte privind activităţile cu astfel de medicamente.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Ministerul Sănătăţii, împreună cu Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale (ANMDMR), continuă controalele în unităţile autorizate să deruleze activităţi cu medicamente stupefiante şi psihotrope. Colaborarea cu instituţiile abilitate în desfăşurarea anchetei referitoare la suspiciunea săvârşirii infracţiunilor de trafic sau consum ilicit de stupefiante este o prioritate a Ministerului Sănătăţii şi a instituţiilor subordonate”, anunţă MS.

Încă din data de 18 septembrie, inspectorii ANMDMR au început verificările privind respectarea legalităţii eliberării medicamentelor care conţin oxicodonă şi fentanyl. Inspectorii au identificat, astfel, peste 500 de unităţi farmaceutice (farmacii) care efectuează operaţiuni cu aceste medicamente. Acestea vor fi toate inspectate în următoarea perioadă.

Verificările vor viza, de asemenea, supravegherea şi controlul îndeplinirii procedurilor legale privind returnarea şi distrugerea medicamentelor stupefiante şi psihotrope care nu mai corespund din punct de vedere calitativ, cu termen de valabilitate expirat sau care provin de la pacienţi ce nu le mai utilizează.

De asemenea, Ministerul Sănătăţii, în baza planului anual de inspecţii, a demarat acţiuni de inspecţie, anterior anchetei în cauză şi care vor continua în perioada următoare. Tematica acestor inspecţii va fi extinsă, în vederea asigurarii că toate etapele procesului de distrugere prevăzute de lege sunt respectate. În perioada imediat următoare, Ministerul Sănătăţii, în colaborare cu ANMDMR şi cu alte instituţii implicate în acest domeniu, va iniţia un proiect de modificare a actelor normative în vigoare, în vederea reglementărilor mult mai stricte privind activităţile cu medicamente psihotrope şi stupefiante.

Anunţul MS are loc în contextul în care un bărbat, angajat al unui lanţ de farmacii, a fost arestat după ce ar fi vândut zeci de mii de comprimate cu substanţă activă Fentanil, dar şi Oxicodonă. În momentul prinderii în flagrant, bărbatul avea asupra sa în vederea comercializării, cantitatea de 790 comprimate a căror substanţă activă este Fentanilul.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.