Cele 2.346 de posturi de director şi cele de 1.136 de director adjunct rămase vacante în urma concursului vor fi ocupate temporar, pentru câteva luni, de persoane detaşate în interesul învăţământului, iar până la data de 14 august 2017,va fi organizat un nou concurs, anunţă, luni, Ministerul Educaţiei Naţionale.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit Ministerului Educaţiei, după validarea rezultatelor concursului, din cele 6.404 funcţii de director, au fost ocupate prin concurs 4.058, restul de 2.346 rămânând vacante. De asemenea, din cele 2.480 funcţii de director adjunct, au fost ocupate prin concurs 1.344, restul de 1.136 rămânând vacante.

Din cele 4.058 de funcţii de director, 87,35 la sută sunt ocupate prin concurs de persoane care anterior organizării concursului exercitau funcţia de director, precizează reprezentanţii Ministerului Educaţiei. 

De asemenea, din cele 1.344 de funcţii de director adjunct, 80,58 la sută sunt ocupate prin concurs de persoane care, anterior organizării acestuia, exercitau funcţia de director adjunct, potrivit Ministerului Educaţiei.

Astfel, din cele 5.402 funcţii de conducere ocupate prin concurs, 85,67 la sută sunt ocupate de persoane care anterior organizării concursului ocupau funcţia de director/director adjunct.

Conform metodologiei, pe posturile vacante rezultate în urma concursului, până la 9 ianuarie 2017, inspectorii şcolari generali şi consiliile de administraţie aveau obligaţia să numească persoane care, anterior concursului, nu ocupaseră funcţii de conducere (director sau director adjunct), mai arată reprezentanţii ministerului.

Ei precizează că, în 6 ianuarie, din cele 2.346 posturi vacante de director, conform metodologiei, 1.988 au fost ocupate şi 358 au rămas fără titular. Din cele 1.136 posturi vacante de director adjunct, conform metodologiei, 828 au fost ocupate şi 308 au rămas fără titular.

Pe cele 358 de posturi vacante de director, respectiv 308 posturi vacante de director adjunct, în conformitate cu metodologia existentă, inspectorii şcolari generali nu au identificat persoane care ar putea ocupa temporar aceste posturi (nominalizarea trebuia făcută cu acordul scris al persoanelor respective), mai arată Ministerul Educaţiei.

"În acest context, pentru deblocarea situaţiei, în urma consultării inspectorilor şcolari generali, a specialiştilor din minister şi a sindicatelor, Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) a emis un ordin de modificare a metodologiei de concurs, prin care au fost eliminate restricţiile privind nominalizarea pe aceste funcţii a directorilor şi directorilor adjuncţi. Modificarea operată nu presupune obligativitatea inspectorilor şcolari generali de a-i numi pe aceştia, ci le lărgeşte posibilitatea de alegere. Prevederile ordinului se referă numai la posturile vacante în data de 6 ianuarie 2017 şi nu se aplică retroactiv", precizează ministerul.

Astfel, după videoconferinţa organizată luni cu inspectorii şcolari generali, în urma şedinţelor consiliilor de administraţie, inspectorii şcolari generali şi consiliile de administraţie vor emite decizii de ocupare a celor 358 funcţii de director, respectiv 308 funcţii de director adjunct, mai arată reprezentanţii MEN.

Cele 2.346 de posturi de director şi cele de 1.136 de director adjunct rămase vacante în urma concursului vor fi ocupate temporar, pentru câteva luni, de persoane detaşate în interesul învăţământului, adaugă MEN.

Ministerul mai anunţă că va organiza un nou concurs, până la 14  august, în funcţie de calendarul activităţilor pentru învăţământul preuniversitar, astfel încât, începând de la 1 septembrie, toate posturile de director şi director adjunct vacante să fie ocupate prin concurs.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.