Ministerul Apărării Naţionale a anunţat că o aeronavă C-27J Spartan a Forţelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni medicale, a decolat miercuri, 25 ianuarie, în jurul orei 15.20, din Baza 90 Transport Aerian, pentru a efectua o misiune de transport umanitar a doi pacienţi diagnosticaţi cu arsuri, pe ruta Otopeni – Baia Mare – Otopeni.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Pacienţii sunt monitorizaţi pe timpul zborului de o echipă medicală din cadrul SMURD Bucureşti, urmând a fi transferaţi de la aeroportul Otopeni la Spitalul Clinic de Urgenţă, Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arşi, din Bucureşti, cu ambulanţe ale SMURD, mai arată comunicatul de presă al MApN.

Potrivit sursei citate, misiunea aeronavei Forţelor Aeriene Române a fost executată la solicitarea Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.