Jandarmii mulţumesc celor care au strigat, la manifestaţiile de vineri seară, "Jandarmeria, jos pălăria!" sau "Cinste lor, jandarmilor", precizând că nu este vorba despre partizanat politic, ci doar despre "sentimentul că cei de lângă tine au înţeles ce înseamnă să îţi faci pur şi simplu datoria". Pe pagina de Facebook a Jandarmeriei Române este postat mesajul unui jandarm din Cluj, precizându-se că de fapt se consideră că vorbeşte în numele tuturor colegilor săi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Am aşteptat 12 ani ca să aud lumea strigând «Jandarmeria, jos pălăria!»", scrie pe pagina de Facebook a Jandarmeriei române.

"Pentru prima dată de când lucrez în Jandarmerie, oamenii strigă de bine la adresa noastră. Mă simt emoţionat şi îmi simt munca apreciată şi înţeleasă", este declaraţia unui jandarm din Cluj invocată, precizându-se că el este "în asentimentul tuturor jandarmilor".

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

"Aici nu este vorba de partizanat, ci doar de sentimentul că cei de lângă tine au înţeles ce înseamnă să îţi faci pur şi simplu datoria", explică autorul postării, căreia îi este ataşat şi un filmuleţ în care manifestanţii strigă "Jandarmeria, jos pălăria!" şi "Cinste jandarmilor!".

 

După incidentele de miercuri seara, din Piaţa Victoriei din Capitală, când jandarmii au fost atacaţi de grupuri care nu aveau legătură cu cei care manifestau împotriva OUG de modificare a codurilor penale, jandarmii au primit în fiecare seară flori din partea demonstranţilor, mulţumindu-li-se prin diverse scandări pentru atitudinea avută în timpul protestelor. În unele oraşe s-a strigat "Jandarmeria, jos pălăria!", iar oamenii i-au aplaudat pe jandarmi.

 
 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.