Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Cluj au anunţat, sâmbătă, că au inaugurat un punct de lucru în localitatea Jucu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
“Începând de astăzi, salvatorii clujeni vor putea gestiona cu o mai mare uşurinţă intervenţiile în cazul producerii situaţiilor de urgenţă. Statistica ne arată faptul că, numai în ultimii 5 ani, pompierii clujeni au intervenit pentru populaţia din raionul de intervenţie alocat acestui Punct de Lucru în nu mai puţin de 2.770 de cazuri. Totodată, echipajul SMURD, din cadrul Punctului de Lucru operaţionalizat astăzi, va fi mai aproape de cei peste 30.000 de locuitori ai comunelor Jucu, Apahida, Bonţida sau Dăbâca, venind în sprijinul echipajelor Serviciului de Ambulanţă Judeţean Cluj”, au transmis reprezentanţii ISU Cluj. 
Ei au adăugat că această clădire a fost construită cu sprijinul autorităţilor locale şi are o suprafaţă de 334 de metri pătraţi. De asemenea, sunt disponibile două garaje moderne, unul pentru ambulanţa SMURD şi celălalt, de aproximativ 111 metri pătraţi, pentru autospecialele de stingere a incendiilor şi descarcerare. 
Subunitatea este dotată cu săli pentru dezinfecţie, sterilizare, respectiv depozite. Personalul beneficiază de grupuri sanitare, vestiare, dormitoare şi birouri noi.
Foto: ISU Cluj
Foto: ISU Cluj
Foto: ISU Cluj
Foto: ISU Cluj
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.