Direcţia de Mediu din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti a emis un aviz pentru tăierea arborilor uscaţi, în această situaţie fiind peste 70 de copaci de pe Bulevardul Kiseleff şi peste 35 din Parcul Cişmigiu, a declarat, joi, directorul Oana Grigore.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Directorul Direcţiei de Mediu a precizat că în această perioadă se execută lucrările de eliminare a ramurilor uscate din arborii din Bucureşti, pe baza unui aviz emis de Direcţia de Mediu din cadrul PMB.

„Pentru eliminarea ramurilor uscate din arborii situaţi pe raza municipiului Bucureşti, s-a dat avizul de eliminare pentru toţi arborii care au ramuri uscate. Mai mult, s-a solicitat colegilor de la ADP-urile de sector şi de la Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti să invanterieze şi arborii uscaţi situaţi pe raza spaţiilor verzi pe care le administrează, urmând să emită şi pentru aceştia aviz de defrişare – bineînţeles cu fişa arborelui din spate, inclusiv cu fotografia arborelui să dovedească că este uscat. Iar pentru arborii de pe Kiseleff, din câte îmi aduc aminte, sunt peste 70 de arbori afişaţi pentru defrişare, arbori uscaţi în proporţie de 100%. La fel şi pentru parcul Cişmigiu, există un aviz de defrişare a arborilor uscaţi 100%, peste 35 de arbori”, a spus directorul direcţiei de mediu.

Ea a mai spus că în parcul IOR au fost arbori care s-au prăbuşit pe bănci şi atunci s-a intervenit în regim de urgenţă.

“Mai mult, plopii, care sunt arbori cu lemn de esenţă moale, când ajung la o vârstă de peste 30 de ani, înţeleg că sub greutatea frunzelor şi din cauza fenomenelor meteo riscă să se prăbuşească. În acest sens, ar trebui să gândim şi o strategie de eliminare treptată a plopilor din oraş. Operaţiunile de toaletare profundă în coronament au loc primăvara şi toamna. Se poate acţiona în coronamentul arborilor şi vara prin eliminări foarte scurte, acolo unde este nevoie, sau eliminarea ramurilor care s-au frânt în urma fenomenelor meteo nefavorabile şi avem astfel de situaţii în oraş. Pentru zona Kiseleff, cu siguranţă aceşti arbori vor fi înlocuiţi. Mai mult, vorbind şi de regulamentul de peisagistică, trebuie, pentru toată zona, un proiect peisagistic şi prin acel proiect vom alege tipurile de arbori”, a adăugat Oana Grigore.

Joi, au circulat pe Facebook informaţii, însoţite de fotografii, conform cărora pe bulevardul Kiseleff au fost tăiaţi 32 de arbori, unii dintre ei tineri, şi fiind scoase inclusiv cioturile din pământ.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.