Guvernul României anunţă, luni, că în urma consultării cu preşedintele României, Klaus Iohannis, prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a convocat, luni, Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, la propunerea DSU, în urma cutremurului care a avut loc în Turcia. Astfel, Guvernul României a decis trimiterea unei echipe RO-USAR, personal specializat de intervenţie în astfel de situaţii. Echipele de salvatori ale IGSU, împreună cu echipa medicală SMURD Bucureşti, alături de personalul Forţelor Aeriene Române din cadrul MAPN, sunt deja pregătite pentru desfăşurarea acestei misiuni de sprijin.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
”În urma consultării cu preşedintele României, Klaus Iohannis, prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a convocat, azi, Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, la propunerea DSU. Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, prin Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, în calitatea sa de punct naţional de contact, a primit din partea Centrului de Coordonare a Răspunsului la Urgenţă al Comisiei Europene (ERCC), prin intermediul CECIS, solicitarea autorităţilor din Turcia pentru acordarea de asistenţă internaţională, având în vedere situaţia de urgenţă generată de cutremurul de peste 7 grade Richter manifestat noaptea trecută pe teritoriul acestora”, anunţă Executivul într-un comunicat. 
 
Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
Urmare a activării Mecanismului European de Protecţie Civilă, Guvernul României a decis trimiterea unei echipe RO-USAR, personal specializat de intervenţie în astfel de situaţii din cadrul IGSU, în Turcia, ţara puternic afectată de cutremurul de noaptea trecută, precizează Guvernul. 
 
Sprijinul oferit de statul român a fost acceptat de autorităţile turce, afirmă Executivul. ”Echipele de salvatori ale IGSU, împreună cu echipa medicală SMURD Bucureşti (parte integrantă a INSARAG), alături de personalul Forţelor Aeriene Române din cadrul MAPN, sunt deja pregătite pentru desfăşurarea acestei misiuni de sprijin”, se arată în comunicat. 
 
”Precizăm faptul că sprijinul se va acorda în baza solicitării de asistenţă internaţională formulată de guvernul Republicii Turcia prin Mecanismul European de Protecţie Civilă. România continuă să-şi onoreze angajamentele internaţionale, rămânând un partener solidar statelor care se confruntă cu situaţii majore de urgenţă”, mai afirmă Guvernul. 
 

Un cutremur foarte puternic, cu magnitudinea de moment evaluată de USGS la 7,8 s-a produs luni dimineaţă devreme, la adâncimea de 17,9 kilometri, în partea de sud a Turciei, în provincia Gaziantep, în apropiere de graniţa cu Siria. Bilanţul victimelor a ajuns la peste 180 de morţi, cel puţin 76 de morţi în Turcia şi cel puţin 111 în Siria.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.