Creşterea numărului de şomeri înregistrată în luna mai, o evoluţie surprinzătoare în contextul economic actual, poate fi pusă în legătură cu majorarea puternică a salariilor, într-un context caracterizat prin acumularea mai multor factori de risc, consideră analiştii Băncii Transilvania, într-un raport de cercetare publicat miercuri, în care prognoza privind numărul de şomeri este revizuită în creştere.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Datele publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS) arată că numărul de şomeri a crescut surprinzător în luna mai a acestui an cu 8.585 faţă de luna aprilie, până la 581.178,  iar rata şomajului a urcat la 6,6%, după patru luni de scădere.

Luna mai este prima lună după decembrie 2015 în care s-a înregistrat o creştere a şomajului în România, relevă seriile INS. Totuşi, faţă de luna mai 2015, numărul de şomeri a scăzut în luna mai 2016 cu circa 40.800.

"Numărul şomerilor şi rata şomajului au crescut în luna mai, evoluţie influenţată de majorarea salariilor într-un context caracterizat prin acumularea de factori de risc, din plan extern şi din sfera internă", se arată în raportul semnat de Andrei Rădulescu, senior economist al Băncii Transilvania.

Analiştii consideră că, în ultima perioadă, evoluţia pieţei forţei de muncă "a fost influenţată de majorarea salariilor în economie (salariul minim a crescut cu peste 19% la 1.250 lei de la 1 mai, iar dinamica salariul mediu net real a accelerat la peste 15% an/an în ultimele luni)". 

Economiştii au consideră că majorarea prea rapidă a salariilor va provoca corecţii în economia românească. 

"Decalajul dintre evoluţia numărului de şomeri şi dinamica salariului mediu net real a atins în ultima perioadă cel mai ridicat nivel din perioada pre-criză. În acest context considerăm normală o ajustare graduală a acestui decalaj", arată raportul. 

În urma acestor evoluţii, economiştii Băncii Transilvania au înrăutăţit prognozele privind numărul de şomeri din următorii doi ani. 

"Am revizuit previziunile privind dinamica ratei medii anuale a şomajului pe termen mediu, prin incorporarea evoluţiilor din luna mai, dar şi a noilor prognoze pentru investiţiile productive. Conform noului scenariu central rata medie anuală a şomajului se va reduce în intervalul 2016-2018, însă cu un ritm mai lent decât estimările anterioare, de la 6,8% în 2015 la 6,5% în 2016, 6,3% în 2017, respectiv 6,1% în 2018", se mai arată în raport. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.