Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Grecia, unde miercuri este programată o grevă în sectorul transportului public. Totodată, la Atena vor avea loc proteste.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

MAE a transmis, marţi, că în Grecia au fost anunţate, miercuri, greve şi perturbări în sectorul transportului public.

”Potrivit informaţiilor disponibile la acest moment, nu vor circula, timp de 24 de ore, navele/feriboturile şi ambarcaţiunile din porturi. Trenurile (din reţeaua OSE şi cele suburbane/Proastiakos) vor circula cu modificări de orar, iar trenul electric/ISAP (care deserveşte linia Kifisia - portul Pireu) va circula între orele 09:00-17:00. Autobuzele şi troleibuzele nu vor circula între orele 05:00-09:00 şi 21:00-24:00, iar în restul zilei vor fi întârzieri. Reţeaua de metrou (liniile 1, 2, 3) şi tramvaiele din Atena vor funcţiona între orele 09:00-21:00”, a arătat sursa citată.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Totodată, manifestări de protest vor fi organizate în centrul Atenei, începând cu ora 10:30.

Cetăţenilor români li se recomandă să urmărească anunţurile autorităţilor elene pentru eventuale actualizări.

Cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie telefonul de urgenţă al Ambasadei României la Atena (+306978996222) şi Consulatului General al României de la Salonic (+306946049076).

MAE recomandă consultarea paginilor de Internet www.mae.ro (Sfaturi, alerte de călătorie), https://atena.mae.ro şi https://salonic.mae.ro.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.