Meteorologii anunţă temperaturi uşor peste cele obişnuite în toată ţara, începând de la jumătatea lunii mai, inclusiv în primele trei zile din aprilie. Conform prognozei pe patru săptămâni anunţate marţi, în săptămâna, 6 - 13 mai, va fi mai cald decât în mod obişnuit, în vestul ţării.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

 Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024

Valorile termice se vor situa uşor peste mediile multianuale în regiunile vestice, în timp ce în restul teritoriului vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Cantităţile de precipitaţii vor fi excedentare în vestul, sud-vestul şi local în centrul ţării şi deficitare în rest.

Săptămâna 13.05.2024 – 20.05.2024

Temperaturile medii vor fi uşor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă în cea mai mare parte a ţării.

Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile nord-vestice, deficitar în cele sudice şi apropiat de normal în rest.

Săptămâna 20.05.2024 – 27.05.2024

Temperatura medie a aerului va avea valori uşor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă în majoritatea regiunilor.

Cantităţile de precipitaţii vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă în majoritatea regiunilor.

Săptămâna 27.05.2024 – 03.06.2024

Mediile valorilor termice se vor situa uşor peste normele climatologice ale perioadei.

Regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval în toate regiunile.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.