Sute de sibieni, dar şi turişti au vizitat, luni, în a doua zi de Paşte, grădina Zoologică din Sibiu, profitând de vremea frumoasă. Oficialii Primăriai Sibiu, de care aparţine Grădina Zoologică, au anunţat că au fost aduse noi animale, de la Târgu Mureş, dar şi din Ungaria.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Vremea frumoasă de afară e numai bună pentru o plimbare la Zoo! Grădina este deschisă conform unui program special: intrarea pe poarta principală se face între orele 9:30- 19:30, iar pe poarta 2, dinspre Valea Aurie, între 10:00 şi 19:00”, au transmis, luni, oficialii Primăriei Sibiu.

Aceştia anunţă ”o surpriză pentru vizitatori”, respectiv câteva animale noi.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

”Este vorba despre o gazelă Oryx, un mascul de 10 ani, pe nume Uva. Acesta, precum şi un urs brun, tot de 10 ani, pe nume Brunello, au venit la Sibiu de la Zoo Târgu Mureş, ca urmare a unui schimb. De la Zoo Nyíregyháza din Ungaria, cu titlu de donaţie, au ajuns la Sibiu doi lupi albi: un mascul şi o femelă de 2 şi 3 ani”, au mai transmis oficialii Primăriei Sibiu, într-o postare pe pagina de Facebook.

Noii locuitori s-au adaptat perfect la Sibiu, alăturându-se celor 317 prieteni din 83 de specii, locuitori mai vechi ai Grădinii.

Profitând de vremea frumoasă, sute de sibieni, dar şi turişti au vizitat Grădina Zoologică, reţelele de socializare fiind pline de fotografii realizate în incinta acesteia.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.