Un plafon al magazinului Profi din cartierul Micro 2 din Turda, judeţul Cluj s-a prăbuşit. O autospecială şi un echipaj SMURD s-au deplasat la faţa locului, nefiind nicio persoană rănită sau care să solicte ajutor medical, a precizat ISU Cluj.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„O autospecială şi un echipaj SMURD s-au deplasat la faţa locului. În apelul de urgenţă s-a anunţat faptul că o parte a tavanului dintr-un supermarket situat pe strada Aviatorilor s-a prăbuşit. Patru angajaţi şi un client s-au autoevacuat şi au închis magazinul până la sosirea pompierilor. Până acum, nu există persoane care să solicite ajutor medical”, arată ISU Cluj.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.