Copreşedintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu a declarat, marţi, că, potrivit legii de fucţionare a televiziunii publice, preşedintele director general al TVR este propus de comisiile parlamentare de cultură, şi nu de Consiliul de Administraţie, astfel că alegerea de către CA a lui George Orbean, din partea Executivului, pentru această funcţie, nu este legală.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Atrag atenţia că desemnarea preşedintelui director general de către CA nu respectă prevederile legale. Legea 41 de funcţionare a TVR spune clar că preşedintele este desemnat de comisiile parlamentare, nu de Consiliul de Administraţie” a spus Tăriceanu, într-o conferinţă de presă.

El a precizat că ”este o scăpare a comisiilor şi a Consiliului de Administraţie al TVR, care nu a avut curiozitatea de a citi legea, şi s-au hazardat, s-au retras şi au făcut o desemnare care nu este legală, pentru că legea spune cu totul altceva”.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

”Voi deschide subiectul cu celelalte partide, pentru că trebuie făcută corecţia”, a mai spus Tăriceanu. 

George Orbean a fost ales, în urmă cu o săptămână, de către membrii noului Consiliu de Administraţie al TVR în funcţia de preşedinte-director general al televiziunii publice, cu un mandat de patru ani, Orbean având şapte voturi favorabile, faţă de cele şase primite de Irina Radu.

Orbean a fost propus de Guvern şi a fost ales cu 7 voturi din 13 de către membrii noului Consiliu de Administraţie al TVR. Irina Radu, propunerea PSD pentru şefia CA, a primit 6 voturi favorabile. 

Tot atunci, Orbean a fost audiat de Comisiile reunite de cultură care au emis  aviz negativ, cu 18 voturi ”împotrivă” şi 15 ”pentru”.

Nici la plenul reunit al celor două Camere de marţea trecută, nici la cel de miercuri, programat special pentru a vota noul preşedinte al CA al TVR, parlamentarii nu au asigurat cvorumul de şedinţă pentru a-l vota pe Orbean. 

Plenul reunit al celor două Camere a fost reprogramat, pentru a treia oară, pentru marţi de la ora 18.00. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.