Prim-vicepreşedintele PSD, Sorin Grindeanu, afirmă că, fără adoptarea unor măsuri care să ducă la reducerea deficitului bugetar, România va pierde posibilitatea de a accesa fonduri europene, ceea ce ar bloca, cel puţin în domeniul transporturilor, cele mai importante proiecte aflate în derulare. ”Este şi acea amendă de 0,5% din PIB. Păi ne permitem aşa ceva? E clar că trebuie luate nişte decizii pe care coaliţia le va lua”, adaugă Grindeanu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
”Suntem într-un moment în care trebuie să luăm o decizie. Eu nu mai vreau să pierdem timpul şi să căutăm vinovaţi, că a fost vinovat x sau y şi aşa mai departe. Dacă nu luăm o decizie, atunci vom intra pe un drum care va fi foarte greu de gestionat sau de anticipat unde va duce, pentru că dacă nu ne înscriem în ţinta de deficit, vă dau o primă decizie: se suspendă fondurile europene. Cel puţin ca ministru al Transporturilor, eu vă spun că fără fonduri europene nu se poate realiza niciun proiect major în România, niciunul. Toate cele pe care le ştiţi sunt cu finanţare europeană, şi cu finanţare, parte din bugetul de stat, aşa cum ştiţi, dar au finanţare europeană. (...) Păi în momentul în care suspendăm, sau ajungem în situaţia asta, Doamne fereşte!, eu zic că lucrurile sunt foarte grave. Doi: este şi acea amendă de 0,5% din PIB. Păi ne permitem aşa ceva? E clar că trebuie luate nişte decizii pe care coaliţia le va lua. Să ştiţi că dacă erau foarte simple şi dacă erau decizii care să fie la îndemână fără să fie foarte bine analizate, erau deja luate”, a declarat Sorin Grindeanu, miercuri, în timpul unei vizite pe şantierul tronsonului de autostradă Nuşfalău-Suplacu de Barcău, întrebat care este situaţia privind măsurile care vizează administraţia publică pentru reducerea cheltuielilor bugetare.
 
El a susţinut că autorităţile de la Bucureşti vor prezenta măsurile şi Comisiei Europene, ”să arătăm că suntem serioşi şi că vrem să ne înscriem în ceea ce înseamnă ţinta de deficit”. 
 
Grindeanu a admis că nu a fost la toate şedinţele Coaliţiei, dar susţine că sunt unele ştiri pe acest subiect care ”nu au legătură cu realitatea”.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.