Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, anunţă, joi, că Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) a desemnat câştigătorul licitaţiei pentru achiziţia de noi trenuri electrice, finanţată prin PNRR, investiţia fiind de peste 1,2 miliarde de lei, fără TVA.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Societatea poloneză POJAZDY SZYNOWE PESA BYDGOSZCZ SPOLKA AKCYJNA (PESA) a câştigat licitaţia pentru achiziţia a 20 de rame electrice destinate serviciilor publice obligatorii de transport feroviar de călători de mediu şi lung parcurs RE-IR2, împreună cu serviciile de mentenanţă pe o perioadă de 15 ani[, a transmis, joi, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.

Acesta a precizat că valoarea totală a achiziţiei este de 1,20 miliarde de lei (fără TVA) şi include servicii de mentenanţă şi reparaţii, instruire a personalului în ceea ce priveşte exploatarea şi operarea trenurilor precum şi transportul, asigurarea, punerea în funcţiune şi asistenţa tehnică în perioada de garanţie.

”În contract este prevăzută o clauză privind posibilitatea suplimentării perioadei de mentenanţă cu încă 15 ani şi a cantităţii cu 9 rame electrice inter-regionale”, a main transmis Grindeanu.

Ministrul a precizat că, după finalizarea lucrărilor de electrificare, trenurile vor fi operate şi pe următoarele rute:

  1. Oradea - Cluj Napoca - Sighişoara - Braşov;
  2. Cluj Napoca - Alba lulia - Simeria- Târgu Jiu - Craiova – Calafat. 

”Semnarea contractului va fi posibilă după expirarea perioadei de depunere a eventualelor contestaţii si respectiv după soluţionarea contestaţilor/plângerilor formulate în cadrul procedurii de atribuire”, a mai transmis ministrul Transporturilor.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.