Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, afirmă că nu doreşte să îşi facă imagine demiţând ”de sus până jos” în cadrul IPJ Constanţa în urma accidentului de la 2 Mai, în care doi tineri au murit. El subşiniază că, dincolo de responsabilităţile individuale, doreşte să afle care sunt ”vulnerabilităţile sistemice” şi să găsească soluţii pentru acestea.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
”Eu, dacă eram un ministru superficial sau orientat politic, în sensul rău al cuvântului, într-un fel în care nu-l înţeleg să fiu, luni demiteam pe toată lumea la Constanţa, poate că lumea ar fi spus: ia uite, ce ministru hotărât, chiar azi pe toţi i-a dat afară! Se muta, poate, atenţia de pe Ministerul de Interne pe alt subiect, oricum eu puteam să spun: fraţilor, am tăiat în carne vie, de sus şi până jos. Dar dacă fac acest lucru neprofesionist, marţi, miercuri, joi, peste o săptămână, peste un an, eu lucrez cu acest sistem care în fiecare zi are responsabilităţi şi eu nu vreau să transmit sistemului mesajul: vă faceţi, nu vă faceţi treaba, dacă apare o criză politică eu am tăiat pe oricine în calea mea ca să-mi salvez eu imaginea şi reputaţia şi să dau impresia că sunt hotărât. Nu! Trebuie să fac profesionist”, a explicat Cătălin Predoiu, joi seară, la Digi 24, motivul pentru care a preferat să aştepte rezultatele verificărilor de la Poliţia Constanţa în urma accidentului de la 2 Mai.
 
Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
El a afirmat că, dacă în urma controlului realizat la nivelul MAI în IPJ Constanţa se va constata că există responsabilitate şi la nivelul şefului Inspectoratului, nu va avea ”nicio ezitare” să ia o decizie în privinţa acestuia. 
 
Ministrul a anunţată că, joi, a semnat un ordin prin care a constituit o echipă în care, după finalizarea controlului de la Poliţia judeţului Constanţa, să fie analizate ”vulnerabilităţile sistemice” şi nu doar responsabilităţile individuale, iar în cazul acestor vulnerabilităţi să fie găsite soluţii, fie în lege, fie în actul managerial. 
 
”Daţi-mi voie să fiu responsabil şi să nu joc politic acest subiect! Nu e corect nici faţă de bieţii copii, familiile lor, faţă de cetăţeni şi faţă de sistem. Pentru că dacă eu paralizez acest sistem prin măsuri strict emoţionale, unele poate întemeiate, dar altele nefundamentate, grăbindu-mă şi făcând un act ministerial neprofesionist, s-ar putea abia atunci să condamn alte vieţi la dispariţie pentru că paralizez un sistem şi dau un mesaj greşit. Eu vreau să transmit sistemului următorul lucru: cine îşi face treaba, îşi face treaba şi i se recunoaşte treaba, cine nu, când greşeşte este investigat, procedural, pe lege, şi e sancţionat procedural şi pe lege, ăsta este rolul meu de ministru”, a mai spus Predoiu.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.