Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a afirmat, miercuri, la reuniunea Comitetului de Miniştri al Convenţiei de Cooperare Poliţienească din Sud-Estul Europei, că această Convenţie ”are un loc crucial” în întărirea eficienţei instituţiilor care acţionează la nivel naţional în combaterea unui fenomen infracţional transfrontalier, care este din ce în ce mai agresiv.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Mă bucur că astăzi, după Conferinţa ministerială a Forumului Salzburg din luna noiembrie, Ministerul Afacerilor Interne prezidează o nouă întâlnire ministerială, sub preşedinţia României, a unui important mecanism de cooperare regională poliţienească, de data aceasta, alături de Secretariatul Convenţiei pentru Cooperare Poliţienească din Sud-Estul Europei. Vreau să mulţumesc în mod special reprezentanţilor Secretariatului Convenţiei şi domnului Karl Lesjak pentru implicarea şi sprijinul permanent în dezvoltarea cooperării regionale în cadrul acestei convenţii, dar şi pentru progresul înregistrat în procesul de implementare a acordului Convenţiei Prüm. De asemenea, vreau să vă mulţumesc pentru foarte buna cooperare în organizarea reuniunii de astăzi. Este, de fapt, prima reuniune a Comitetului de Miniştri care se desfăşoară la Bucureşti, în România, sub preşedinţia română a convenţiei, deşi am mai deţinut preşedinţia acestui format, în 2012 şi 2017”, a afirmat Cătălin Predoiu, miercuri, la a 23-a reuniune a Comitetului de Miniştri al Convenţiei de Cooperare Poliţienească din Sud-Estul Europei.

El a adăugat că este prima reuniune de cooperare pe care o prezidează ca ministru al Afacerilor Interne.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

”De aceea vă şi cer mai multă înţelegere în felul în care evaluaţi abordarea mea asupra subiectelor, sper să mă ridic la înălţimea cunoştinţelor dumneavoastră. E o agendă în care am intrat recent, deşi nu îmi este străină, după cum ştiţi, în formatele JAI se discută adesea teme comune, şi Justiţie şi Interne. După cum ştiţi, această Convenţie de Cooperare Poliţienească Regională în Sud-Estul Europei are un loc crucial în întărirea eficienţei instituţiilor noastre care acţionează la nivel naţional în combaterea unui fenomen infracţional transfrontalier, care este din ce în ce mai agresiv, fructificând oportunităţile create de un context regional complicat, exponenţial în contextul războiului din Ucraina, dar nu numai. Provocările în zona de migraţie, de asemenea, au devenit din ce în ce mai severe. Şi de aceea cred că sunt în asentimentul dumneavoastră, alături de colegii mei, că cel mai bun mod de a combate acest fenomen infracţional transfrontalier este întărirea cooperării noastre, care va multiplica eforturile la nivel naţional ale fiecărui stat membru al convenţiei”, a declarat Predoiu.

El a salutat prezenţa la reuniune a reprezentanţilor comisiei, dar şi ai agenţiilor europene relevante.

”Informaţiile pe care dânşii le pot aduce în discuţiile noastre, expertiza acumulată, schimbul de bune practici şi de informaţii vor avea un efect de multiplicare a eforturilor noastre şi, fără îndoială, prezintă valoare adăugată. Am ferma convingere că dezbaterile avute pe parcursul acestei reuniuni ne vor echipa pe toţi cu mai multă experienţă, cu mai multe informaţii, cu o viziune mai completă asupra provocărilor pe care le are fiecare instituţie din statele noastre naţionale însărcinate cu combaterea criminalităţii. De aceea îmi pun mari speranţe că vom avea şi veţi avea discuţii fructuoase la nivel operativ care să detalieze liniile directoare strategice de ordin politic pe care le dăm de la nivelul conducerii ministerelor noastre”, a conchis Predoiu.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.