Membrii CA al TVR cer comisiilor parlamentare de cultură să găsească o soluţie legală, în condiţiile în care s-a înregistrat de două ori paritate la vot pentru preşedintele director general al televiziunii publice, prima dată candidând Radu Carp (PNL) şi Doina Gradea (PSD), iar a doua oară Monica Ghiurco (angajaţii TVR) şi Doina Gradea (PSD).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În cele două runde de vot s-au înregistrat câte şase voturi pentru fiecare candidat, în condiţiile în care reprezentantul UDMR lipseşte.

Marţi, candidatura lui George Orbean, desemnat de guvern în CA, a fost respinsă de plenul reunit.

Noul Consiliu este format din Irina Radu, Doina Gradea, Alfred Bulai, Oana Stănciulescu , Radu Carp, Debreczeni Hajnal , Ruxandra Garofeanu, Valeriu Hadji, Raico Cornea, Christel Ţopescu, George Orbean, Teodor Gabriel Giurgiu, Monica Ghiurco.

Copreşedintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu declara, marţi, că, potrivit legii de fucţionare a televiziunii publice, preşedintele director general al TVR este propus de comisiile parlamentare de cultură, şi nu de Consiliul de Administraţie, astfel că alegerea de către CA a lui George Orbean, din partea Executivului, pentru această funcţie, nu este legală.

Potrivit articolului 17 alineat 7 din Legea 41/1994 privind funcţionarea TVR, Preşedintele CA se numeşte de către Parlament, dintre membrii titulari ai consiliului, la propunerea comisiilor permanente de specialitate.

”În vederea propunerii, comisiile permanente de specialitate vor examina cu prioritate, în termen de 7 zile, candidatul recomandat de către membrii titulari ai CA”, prevede legea.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.