Deputatul PSD Marius Budăi a precizat, marţi, că se bucură că PNL a înţeles, în sfârşit, ce înseamnă social-democraţia, şi în special că a înţeles ce înseamnă grija faţă de părinţi şi bunici.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
„Înţeleg, din spaţiul public, că PNL propune majorarea pragului de la care să nu fie impozitate pensiile. Personal, mă bucur foarte mult că PNL a înţeles, în sfârşit, ce înseamnă social-democraţia şi că aderă la principiile social-democrate, care au ca pilon principal grija faţă de om şi în această speţă, grija faţă de părinţii şi bunicii noştri”, a scris Marius Budăi, marţi pe Facebook.

„Totuşi, nu pot uita că, atunci când eu propuneam viziunea PSD de majorare a pensiilor, erau colegi din PNL care îmi cereau demisia”, a continuat fostul ministru al Muncii.

„Nu pot uita că erau cât pe ce să nu voteze noua Lege a pensiilor pentru că prevedea majorări, sau nu pot uita că au făcut parte şi chiar au avut prim-ministru în guvernul din 2021, când nu au acordat niciun leu majorare la pensii. Mă bucur, totuşi, că au ieşit din logica anului 2010, când vedeau doar tăieri de pensii şi au introdus impozitarea pensiilor!”, a mai spus Budăi.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.