Premierul Marcel Ciolacu afirmă, joi, de Ziua Europei, că tinerii care vor vota pentru prima dată la europarlamentarele din 9 iunie, împreună cu părinţii şi bunicii lor, vor consolida statutul României de stat puternic ataşat valorilor europene. Şeful Executivului mai spune că ameninţările de securitate continuă să existe, în forme din ce în ce mai complexe şi suntem datori să le gestionăm cu responsabilitate şi înţelepciune pentru generaţiile actuale şi viitoare, care îşi doresc să trăiască în pace, democraţie şi prosperitate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Sărbătorim astăzi Ziua Europei, dedicată momentului de început al unui proiect menit să aducă pace, stabilitate şi prosperitate economică pe un continent care se vindeca în anii 1950 de rănile a doua războaie mondiale. După decenii de dictatură, România a aderat în 2007 la familia Uniunii Europene, un statut dorit şi meritat de români. Pentru că am ales o Românie puternic ancorată în valorile democraţiei şi într-o societate coezivă şi prosperă. Reformele profunde demarate de atunci la nivel instituţional şi al întregii societăţi trebuie consolidate si protejate în continuare, aşa cum trebuie valorificate oportunităţile ce decurg din statutul pe care îl avem acum”, arată premierul Ciolacu în mesaj.

Şeful Executivului mai afirmă că ”suntem români, dar şi cetăţeni europeni în acelaşi timp, ceea ce ne conferă drepturi şi libertăţi fireşti în orice societate modernă democratică”.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

”Statutul de membru al Uniunii Europene ne oferă şi perspective concrete de dezvoltare durabilă şi coeziune în plan economic şi social. Privind retrospectiv, în anii care au trecut de la aderarea noastră, România a beneficiat de peste 64 de miliarde de euro din fonduri europene, bani pe care ţara noastră i-a primit în plus faţă de suma totală cu care a contribuit la bugetul UE. Această balanţă pozitivă a crescut constant în ultimii doi ani în favoarea unor proiecte de infrastructură de transport, de digitalizare, medicală, educativă şi de mediu, investiţii menite să aducă dezvoltare şi prosperitate pentru cetăţeni şi societate”, subliniază premierul.

Marcel Ciolacu precizează că ”tinerii care vor vota pentru prima dată la europarlamentarele din 9 iunie, împreună cu părinţii şi bunicii lor, vor consolida statutul României de stat puternic ataşat valorilor europene”.

”Aspiraţiile generaţiei contemporane naşterii proiectului european au fost împlinite de cei care au luptat pentru libertatea României în decembrie 1989 şi vor fi duse mai departe de tinerii născuţi în perioada în care ţara noastră se bucura deja de statutul de stat european şi membru al NATO, cea mai sigură alianţă din istorie. Marcăm în aceste zile şi încheierea celui mai amplu şi devastator conflict din istoria omenirii, al Doilea Război Mondial, în 1945. Ameninţările de securitate continuă să existe, în forme din ce în ce mai complexe. Suntem datori să le gestionăm cu responsabilitate şi înţelepciune pentru generaţiile actuale şi viitoare, care îşi doresc să trăiască în pace, democraţie şi prosperitate. La mulţi ani, România în Europa! La mulţi ani, Europa!”, menţiionează Ciolacu.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.