Premierul desemnat, Sorin Grindeanu, a explicat, marţi, că imaginile prezentate la televizor cu el fumând în biroul lui Liviu Dragnea din Parlament îl arată de fapt folosind o "ţigară cu aburi", dată de un coleg, iar el respectă legea antifumat, deşi îi este greu ca "fumător înrăit".

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Sunt fumător şi, dacă vă uitaţi, noi în urmă cu câteva minute am declarat că susţinem (legea - n.r.). Îmi este foarte greu ca fumător destul de înrăit să respect, dar respect. Am stat foarte mult cu ţigări neaprinse sau o ţigară neaprinsă şi în rest am fost ajutat de un coleg cu o ţigară cu aburi, care este legală", a spus el.

Întrebat dacă susţine că ţigara cu care a fost surprins este una "cu aburi", Grindeanu a confirmat. Fiindu-i atrasă atenţia de către jurnalişti că imaginile îl arată fumând ţigări obişnuite, premierul propus a replicat că oamenii trbeuie să "privească mai atent" înregistrarea.

Premierul desemnat, Sorin Grindeanu, a fost surprins fumând în biroul Camerei Deputaţilor, potrivit unor imagini difuzate, marţi, de postul Realitatea TV.

Sorin Grindeanu a fost filmat fumând în biroul preşedintelui Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, în momentul în care uşa de la birou era întredeschisă, iar o persoană care, din profil, semăna cu candidatul la postul de premier al PSD, ducea la gură o ţigară.

Potrivit Legii antifumat, fumatul în spaţiile publice închise este interzis, iar contravenienţii pot fi sancţionaţi cu amendă între 100 şi 500 de lei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.