Cristian Ghinea, propus pentru poziţia de ministru al Investiţiilor şi Proiectelor Europene în Cabinetul Cioloş, a fost avizat negativ marţi în comisiile parlamentare de specialitate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Au fost 13 voturi „împotrivă”, şapte voturi „pentru” şi opt abţineri.

În afară de Cătălin Drulă, propus pentru funcţia de ministru al Transporturilor şi avizat pozitiv, toţi candidaţii USR propuşi au primit avize negative, până acum în comisiile de specialitate ale Legislatului. Votul privind învestirea Guvernului Cioloş va fi dat, miercuri, într-un plen reunit al Camerei şi Senatului. 

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.