Preşedintele Senatului Nicolae Ciucă a declarat că se bucură că premierul Greciei Kyriakos Mitsotakis a scăpat nevătămat, după atacul ruşilor în Odesa, în timp ce era într-o vizită cu preşedintele Ucrainei Volodimir Zelenski. Liderul PNL a adăugat că s-a întâlnit cu prim-ministrul elen, la nici 24 de ore de la acel eveniment, iar discuţiile au vizat şi sprijinul Greciei pentru aderarea României la spaţiul Schengen, cât şi despre relaţiile şi cooperarea bilaterală.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Premierul Greciei, Kyriakos Mitsotakis, a fost ieri, la Odesa, martorul unui eveniment care ne-a adus aminte tuturor de fragilitatea păcii în aceste vremuri. Mă bucură să ştiu că atât el, cât şi delegaţia sa au scăpat nevătămaţi din atacul cu drone din timpul vizitei lor din Ucraina. Întâlnirea de astăzi cu premierul Mitsotakis, la nici 24 de ore de la acest eveniment alarmant, a reconfirmat legăturile puternice dintre România şi Grecia - nu numai ca aliaţi în cadrul Uniunii Europene şi NATO, dar şi ca ţări prietene”, a scris Nicolae Ciucă, joi pe Facebook.

Preşedintele Senatului a mai spus că a vorbit cu premierul Greciei şi despre sprijinul Greciei în aderarea României la spaţiul Schengen.

„Discuţiile noastre au atins subiecte de interes pentru colaborarea dintre cele două state, precum sprijinul Greciei pentru aderarea României la spaţiul Schengen, un gest care întăreşte nu doar relaţia noastră bilaterală, dar şi viziunea comună pentru o Europă mai unită şi mai liberă. Guvernul elen ştie că turismul şi comerţul dintre ţările noastre vor fi impulsionate de eliminarea controalelor vamale. Şoferii de tir sau cei care îşi duc familia în vacanţă în Grecia vor simţi o diferenţă clară de timp, dacă nu vor mai pierde ore întregi la coadă la vămile de la Kulata sau Makaza”, a completat Ciucă.

De asemenea, Grecia va deschide, curând, o ambasadă la Chişinău, a mai precizat liderul PNL.

„Ţara sa este interesată de strângerea relaţiilor cu fraţii noştri de peste Prut, iar o reprezentanţă diplomatică va întări această colaborare. În plus, guvernul său aşteaptă finalizarea Coridorului Vertical România-Bulgaria-Grecia. Pe aici se vor transporta gaze între cele trei ţări, consolidând independenţa energetică a regiunii faţă de Rusia”, a conchis Ciucă.

Rusia a lansat un atac la Odesa în timpul vizitei pe care preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi oaspetele său, premierul grec Kyriakos Mitsotakis, o făceau, miercuri, în oraşul din sudul Ucrainei. O rachetă a aterizat la 150 de metri de cele două delegaţii, potrivit publicaţiei greceşti Protothema.

Dezvăluirea a fost făcută chiar de către prim-ministrul Greciei în timpul unei conferinţe de presă comune cu Volodimir Zelenski.

"Chiar la sfârşitul (vizitei), am auzit sunetul sirenelor antiaeriene şi explozii foarte aproape de noi. Nu am avut timp să ne adăpostim", a declarat Mitsotakis după bombardament, descriind incidentul drept "o experienţă impresionantă".

Atacul rusesc a provocat morţi şi răniţi, potrivit preşedintelui ucrainean, dar nimeni dintre oficialii delegaţiilor ucraineană şi elenă nu a avut de suferit, scrie Le Monde.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.