Preşedintele PSD Marcel Ciolacu a declarat că există o decizie a coliţiei ca alegerile prezidenţiale să se desfăşoare pe 15 septembrie, primul tur, şi 29 septembrie, cel de-al doilea tur. Premierul a adăugat că nu modifică datele pentru aceste aleger „în funcţie de scorul vreunui partid sau al vreunei persoane”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Iertaţi-mă, eu n-am avut nicio discuţie. Noi avem o decizie în coaliţie că alegerile sunt  în septembrie, pe 15 şi 29. E o decizie luată. Normal că n-am înaintat documentele în Guvernul României pentru că avem alte alegeri (europarlamentare şi locale pe data de 9 iunie – n.r.), dar decizia politică este foarte clară - în septembrie vor fi alegeri prezidenţiale”, a afirmat Marcel Ciolacu, miercuri la Buzău.

Întrebat dacă nu va aduce în discuţie datele pentru prezidenţiale, după alegerile locale, în funcţie de scorul obţinut, liderul PSD a răspuns: „Staţi că nu facem alegeri în funcţie de scorul cuiva”.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

„Alegerile în ceea ce priveşte candidatura, nu datele. Cu tot respectul, vă rog mult, eu nu modific datele de alegeri în funcţie de scorul vreunui partid sau al vreunei persoane. Alegerile pentru funcţia de preşedinte sunt în septembrie. Asta vă răspund din funcţia de prim-ministru”, a completat Ciolacu.

Chestionat dacă nu i se pare prea târziu pentru alegători să anunţaţi candidat pentru prezidenţiale, după 9 iunie, preşedintele social-democraţilor a replicat: „Nu am analizat până acum. O să aprofundez”.

Nicolae Ciucă a afirmat că liberalii sprijină menţinerea datelor pentru alegerile prezidenţiale decise în coaliţie, şi anume 15 septembrie primul tur şi al doilea tur pe 29 septembrie. Liderul PNL a adăugat că partidul menţine ideea de a avea propriul candidat la prezidenţiale.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.