Proiectul Legii bugetului de stat pe 2017 a fost aprobat duminică, în cadrul Comisiilor reunite de buget-finanţe, ministrul de Finanţe, Viorel Ştefan afirmând că, până cel târziu miercuri, proiectul va fi adoptat în plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Cu sentimentul datoriei împlinite şi sperăm că până mâine (luni – n.r.) o să avem raportul Comisiilor de specialitate. Putem începe mâine după-amiază dezbaterile în plen şi sperăm ca marţi, miercuri să avem Legea bugetului care să plece la promulgare, să apară în Monitorul Oficial şi să poată şi ceilalţi ordonatori din ţară, unităţile administrativ-teritoriale, instituţiile celelalte care aşteaptă acest buget să îşi poată aproba bugetele proprii şi ţara să revină la normalitate pentru că până la publicarea acestui buget, a Legii bugetului pe 2017, tot sistemul public din România funcţionează cu resurse financiare la nivel pe 1 pe 12 din bugetul anului 2016 ceea ce în mod evident sunt neacoperite”, a declarat Viorel Ştefan, la finalul şedinţei.

Preşedintele Comisiei de buget-finanţe din Camera Deputaţilor, Leonardo Badea, a afirmat, la rândul său, că au trecut în jur de 25 de amendamente, fiind doar alocări.

„În prima zi au trecut cinci amendamente din cele 37 propuse şi astăzi, acum le analizăm, în jur de 20 de amendamente pe ordinatorii de stat. Au fost doar alocări, am respectat legea pentru că înainte am votat indicatorii de plafon, deci ne-am încadrat în ceea ce am stabilit”, a precizat deputatul  PSD. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.