Preşedintele Klaus Iohannis a făcut, vineri, la Bratislava, precizări cu privire la crearea unei "armate" a Uniunii Europene, afirmând că acesta nu este un plan avut în vedere de către conducerea Uniunii, ci există doar o dorinţă de creştere a coordonării între statele membre pe zona de apărare, precum şi crearea unui "cartier general" al UE.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Nu s-a discutat astăzi (vineri - n.r.) despre o armată europeană, şi nici în viitorul apropiat nu se va discuta. Iniţiativele care există în domeniul apărării nu vizează crearea unei armate europene. Este o informaţie care s-a dus, cum se spune, în media, doar că ea nu reflectă preocupările conducerii UE", a afirmat Iohannis, la finalul reuniunii informale a Consiliului European din Slovacia.

Preşedintele a afirmat că interesul Uniunii este pentru creşterea iniţiativelor pe zona de apărare şi creşterea coordonării lor, inclusiv cu structurile NATO, iar planul pe termen scurt este crearea unui "centru de comandă" pentru zonele de intervenţie unde trebuie să intervină armatele naţionale, ale membrelor UE. ”Nu intenţionează nimeni să creeze ceva în paralel sau în loc de NATO", a subliniat Iohannis.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Preşedintele a mai spus că subiectul de interes pentru UE este industria de apărare, toţi liderii fiind de acord că trebuie ca ea să fie revigorată, mai ales în zone "cu tradiţie", cum este România.

Precizările lui Klaus Iohannis vin după ce, marţi, la finalul discuţiilor cu preşedintele francez, Francois Hollande, a anunţat că România sprijină iniţiativa franco-germană privind înfiinţarea unei armate a UE, care să vină în completarea eforturilor NATO, omologul său francez precizând că Uniunea nu se poate baza doar pe forţe externe şi are nevoie de o anumită autonomie.

Subiectul armatei UE a fost abordat de Francois Hollande, care a arătat că Uniunea are nevoie să investească mai mult în apărare, în special prin crearea unei industrii proprii de apărare. Acest subiect va fi discutat şi bilateral între România şi Franţa în următoarea perioadă, la nivelul miniştrilor de Apărare.

"Eforturile principalelor state europene nu sunt suficiente. Franţa face o parte, partea ei, este principalul buget de apărare din Europa, dar trebuie să facem în aşa fel încât toate ţările să se implice mai mult în apărarea Europei, în sensul larg", a spus Hollande.

Anul trecut, preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a pledat pentru o armată europeană, care să asigure UE mai multă forţă pentru a face faţă ameninţărilor reprezentate de Rusia şi nu numai.

Propunerea este puternic susţinută de Germania şi Franţa, existând semnale şi din partea Italiei, însă o decizie nu a putut fi luată până acum, din cauza opoziţiei tradiţionale a Marii Britanii. Pe 16 septembrie va avea loc, la Bratislava, prima reuniune a Consiliului European la care Marea Britanie nu va participa, subiectul armatei europene urmând a fi discutat de liderii UE.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.