Preşedintele Klaus Iohannis a avertizat că liderii naţionali trebuie să renunţe la "discursul duplicitar" prin care laudă UE la Bruxelles, dar o atacă în ţările lor, afirmând că astfel de comportante ajută la ascensiunea partidelor extremiste, populiste şi eurosceptice, şi a pledat, înaintea summitului de la Bratislava, pentru mai multă comunicare în UE.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Cred cătrebuie să fim foarte oneşti şi să ne concentrăm pe creşterea transparenţei şi a legitimităţii instituţiilor europene. Auzim de foarte multe ori la întâlniri cu alegători, experţi şi politicieni întrebări despre felul în care acţionează instituţiile europene, despre felul în care se poate înţelege ce se întâmplă în cadrul unui proces european. Trebuie mult mai bine explicate şi clarificate", a spus Iohannis, într-o declaraţie de presă pe tema Consiliului European din Slovacia.

Preşedintele a arătat că în UE este nevoie şi de îmbunătăţirea comunicării şi a criticat atitudinea unor lideri naţionali, din state UE, care critică în ţările lor proiectul european.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

"Constatăm foarte des că la Bruxelles vin lideri naţionali şi toţi vorbesc de bine de UE, despre viitorul ei, despre ce trebuie să facem noi ca să funcţioneze. Aceeaşi lideri merg acasă şi încep să aibă un discurs opus. Acuză UE pentru toate greşelile care de fapt se fac în plan naţional, toate eşecurile pe care fiecare le are la el acasă. Aşa nu se poate. Este nevoie de o comunicare serioasă, credibilă, intensă", a explicat şeful statului.

Iohannis a precizat că cetăţenii europeni au nevoie de un mesaj clar, altfel există riscul sprijinirii partidelor extremiste şi eurosceptice.

"Acest fel de a comunica duplicitar şi rezultatul acestui discurs duplicitar este ascensiunea partidelor populiste şi extremiste şi a partidelor eurosceptice. Toţi aceştia nu vor veni cu soluţii pentru UE. Dimpotrivă", a spus Klaus Iohannis.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.