Premierul Dacian Cioloş a transmis, miercuri, omologului israelian Benjamin Netanyahu un mesaj de condoleanţe după încetarea din viaţă a fostului preşedinte Shimon Peres, despre care a spus că e ultimul părinte fondator al Statului Israel şi promotor al păcii recunoscut pe plan internaţional.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Am aflat cu profundă durere şi emoţie despre încetarea din viaţă a preşedintelui Shimon Peres, ultimul părinte fondator al Statului Israel şi promotor al păcii recunoscut pe plan internaţional. În aceste momente de tristeţe profundă, aş dori să transmit, în numele Guvernului român şi al meu, condoleanţe şi regrete sincere”, a transmis premierul Dacian Cioloş.

Prim-ministrul a spus că preşedintele Peres a fost un mare conducător al lumii, ghidat de angajamentul său ferm şi de lupta pentru coexistenţa paşnică a popoarelor din Orientul Mijlociu, eforturi care i-au fost recunoscute prin câştigarea Premiului Nobel pentru Pace. ”O personalitate emblematică, preşedintele Peres, a avut, de asemenea, o contribuţie de seamă la complexa restructurare economică a ţării sale, prin viziunea dezvoltării Israelului drept una dintre cele mai avansate şi dinamice economii ale lumii. În acest moment de adâncă tristeţe, românii se alătură poporului israelian în doliul lor, omagiind un mare prieten al României, care a dedicat timp şi energie consolidării relaţiilor româno-israeliene”, a arătat Cioloş.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

”Vă rog să primiţi, Excelenţă, asigurarea înaltei mele consideraţii”, şi-a încheiat premierul mesajul de condoleanţe.

Fostul preşedinte israelian şi laureat al Nobelului pentru Pace Shimon Peres a decedat în noaptea de marţi spre miercuri la vârsta de 93 de ani, în urma unui accident vascular cerebral, a declarat medicul său personal Rafi Walden pentru AFP.

Odată cu moartea lui Peres, o figură istorică, dispare şi ultimul supravieţuitor al generaţiei părinţilor fondatori ai Israelului şi unul dintre principalii artizani ai Acordurilor de pace de la Oslo, care au pus bazele autonomiei palestiniene în anii '90.

El era singurul care rămăsese în viaţă dintre cei trei bărbaţi distinşi cu Premiul Nobel pentru Pace, în 1994, "pentru eforturile lor în favoarea păcii în Orientul Mijlociu", după moartea israelianului Yitzhak Rabin şi a palestinianului Yasser Arafat. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.