Mai mulţi angajaţi ai unor firme din domeniul IT care au contracte cu autorităţi publice sunt martori în cel mai nou dosar de corupţie al fostului deputat Sebastian Ghiţă, iar declaraţiile martorilor din dosar se referă în mare parte la participaţia penală a lui Ghiţă şi mai puţin la participaţia penală a celor doi şefi de la Asesoft şi Teamnet, Cristian Anastasiu şi Bogdan Padiu, a constatat Tribunalul Prahova, care a respins arestarea preventivă a acestora din urmă.