Zeci de oameni s-au strâns duminică după-amiază în faţa Parlamentului din Alberta, în semn de solidaritate cu manifestaţiile din România, unde mii de oameni le cer liderilor ţării să demisioneze, relatează Global News Canada.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Manifestanţii strânşi la Edmonton au scandat zgomotos şi au afirmat că mitingul lor este numai unul dintre numeroasele organizate în toată lumea duminica.

“Aveţi oameni din toată lumea pe străzi, sprijinind România şi arătându-şi unii altora că nu este OK corupţia, mita nu este OK, iar noi suntem alături de voi”, a spus o manifestantă, Andra Bobo.

“Aceasta nu este lumea în care vrem să trăim, nu este lumea în care vrem să trăiască copiii noştri”, a adăugat ea.

“Sunt mândră că am atât de mulţi conaţionali români aici, care îi susţin pe toţi cei de acasă şi le spun, ştiţi, ‘Rămâneţi în stradă. Este OK, continuaţi să luptaţi”, a subliniat Bob.

“Cred că este important, pentru că este o chestiune morală mai mult decât orice altceva”, a explicat şi Cătălina Latis. “(Legea pe care – n.r.) au vrut să o adopte în România este inacceptabilă”, a adăugat ea.

Latis este de părere că oamenii din România ştiu că oamenii din toată lumea le susţin lupta.

“Nu cedaţi. Suntem aici, vă susţinem şi credem că, împreună, putem reuşi. Noroc, România”, a declarat ea pentru presa canadiană.

De asemenea, mii de români au ieşit în stradă duminică, în principalele capitale europene, precum Paris, Roma sau Bruxelles.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.