Un doctor din Boston, cu alergie la crustacee, a avut o reacţie alergică puternică după injectarea vaccinului anticoronavirus produs de Moderna, a relatat medicul pentru New York Times, citat de Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Doctorul Hossein Sadrzadeh, specializat în oncologie geriatrică la Boston Medical Center, a spus că a avut o reacţie alergică severă imediat după ce a fost vaccinat, joi, şi s-a simţit ameţit, iar bătăile inimii au început să fie accelerate, potrivit NYT.
 
Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
Este prima reacţie alergică severă corelată cu vaccinul Moderna, care este în primă săptămână de când a intrat în fază operaţională la nivel naţional.
 
Purtătorul de cuvânt al Boston Medical Center, David Kibbe, a precizat vineri, într-o declaraţie de presă, că doctorul Sadrzadeh „a simţit că face o reacţie alergică şi i s-a permis să îşi administreze epinefrină. A fost transportat la departamentul de urgenţe, evaluat, tratat, ţinut sub observaţie şi apoi externat. Se simte bine acum”.
 
Un oficial de la Agenţia pentru alimente şi medicamente din SUA a spus, săptămâna trecută, că FDA investighează în jur de cinci cazuri de reacţii alergice care au apărut în Statele Unite după administrarea vaccinului anti-COVID de la Pfizer Inc şi BioNTech în Statele Unite.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.