Un număr de 39 de persoane şi-au pierdut viaţa, iar alte 69 au fost rănite sâmbătă noapte, după ce un bărbat înarmat a intrat îmbrăcat în Moş Crăciun într-un club din Istanbul şi a început să tragă la întâmplare în mulţime, cu un Kalaşnikov. Printre persoanele decedate se numără inclusiv 16 cetăţeni străini. Acum, martorii rememorează haosul şi panica oamenilor care încercau să scape cu viaţă din clubul Reina, în timp ce autorităţile îl caută pe atacator, care este încă în libertate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

UPDATE 14:08  - Turcia: Cetăţeni marocani, libanezi, libieni, saudiţi şi israelieni se numără printre persoanele ucise în atacul armat din clubul Reina

Ministrul Familiei de la Ankara, Fatma Betmul Sayan Kaya, a anunţat duminică după-amiază că printre persoanele decedate în atacul armat din clubul Reina se numără inclusiv cetăţeni arabi din Maroc, Libia, Liban şi Maroc. De asemenea, o tânără israeliană şi-a pierdut viaţa după ce un atacator armat necunoscut a deschis focul la întâmplare într-un club de noapte aglomerat de pe malul european al Bosforului, transmite Reuters.

Autorităţile turce au explicat că până la 39 de persoane şi-au pierdut viaţa în atac, iar printre persoanele decedate se numără inclusiv 16 cetăţeni străini. Alţi 69 de oameni au avut nevoie de îngrijiri medicale după atacul sângeros din clubul Reina.

Presa israeliană a scris că o tânără de 19 ani a decedat într-un spital turc în urma rănilor suferite în atacul armat din clubul Reina. Leann Zaher Nasser (19 ani) este originară din localitatea palestiniană Tira situată în Israel. De asemenea, aceasta petrecea trecerea dintre ani în clubul de noapte alături de alte trei prietene israeliene, dintre care una a fost împuşcată, iar o a doua a suferit un atac de panică.

Moartea tinerei israeliene a fost confirmată de ministerul de Externe de la Tel Aviv.

UPDATE 13:04: Martorii îşi amintesc cum s-au căţărat peste cadavre pentru a scăpa cu viaţă din clubul Reina

Fotbalistul Sefa Boydaş - care joacă pentru echipa Beylerbeyispor din Liga a III-a - susţine că mai multe persoane au leşinat pur şi simplu atunci când au auzit primele focuri de armă, iar oamenii se călcau în picioare şi se căţărau peste cadavre pentru a scăpa cu viaţă din clubul de noapte, care este situat în districtul Ortakoy.

Boydaş a menţionat că intrase în club alături de două prietene cu doar zece minute înainte. Una dintre prietenele sale s-a prăbuşit din cauza şocului atunci când bărbatul înarmat a început să tragă la întâmplare în cei 500-600 de oameni aflaţi în local.

”Tocmai ne găsisem un loc, în apropierea uşii era foarte mult praf şi fum. Apoi au început focurile de armă şi multe fete au leşinat. Ei spun că au murit 35 sau 40 de oameni, dar cred că sunt mai multe victime pentru că atunci când mergeam oamenii se căţărau peste alţii”, a  explicat fotbalistul din Istanbul.

Sefa Boydaş a încercat să scape ţinând-o de mână pe prietena sa, dar aceasta a leşinat din cauza şocului şi a cărat-o pe spate până la ieşirea din clubul Reina.

De asemenea, sportivul susţine că era imposibil să auzi ce spunea atacatorul, din cauza ţipetelor puternice.

”Chiar dacă ţipa, nici atunci nu ai fi auzit nimic pentru că ţipetele mulţimii erau de o sută de ori mai puternice”, a explicat Boydaş.

Iniţial, presa turcă a relatat că atacatorul necunoscut a vorbit în limba arabă atunci când a intrat în clubul Reina.

Peste 60 de ambulanţe au intervenit la locul atacului armat, iar paramedicii încercau să-i trateze pe răniţii îmbrăcaţi în haine de sărbătoare.

”Am venit aici ca să ne distrăm, dar totul s-a transformat imediat în haos şi într-o noapte de groază”, a declarat italianul Maximilien.

Rudele celor care petreceau în local s-au adunat de la primele ore ale dimineţii în apropierea clubului Reina. 

”Sora mea era înăuntru. Am primit un apel şi mi-a spus că este înăuntru. Am auzit focurile de armă. Nu am reuşit să dau de ea după asta”, susţine o femeie.

Martorii suţin că atacatorul avea mai multe arme cu ţeavă lungă, iar autorităţile au lansat o operaţiune masivă pentru capturarea acestuia.

”Atacatorul criminal a intrat în clădire cu un Kalaşnikov. Seviciile secrete americane au avertizat în urmă cu o săptămână cu privire la un asemenea incident şi măsuri de securitate au fost luate pentru a evita un atac, inclusiv pe faleză. Şi uitaţi ce s-a întâmplat”, a declarat proprietarul clubului Reina, Mehmet Kocarslan.

Ultimul bilanţ al atacului armat: 39 de morţi şi 69 de răniţi

Până în prezent au fost identificate 21 din cele 39 de persoane care şi-au pierdut viaţa în urma atacului armat. Dintre acestea, 16 persoane sunt cetăţeni străini. De asemenea, alţi 69 de oameni sunt răniţi şi spitalizaţi.

Ministrul turc de Interne a mai anunţat că atacatorul este căutat în continuare de forţele de ordine.

Presa turcă a difuzat şi primele imagini în care atacatorul este surprins de camerele de luat vederi din interiorul clubului.

Atacul armat a avut loc în noaptea de Revelion, în jurul orei locale 01.30, în clubul Reina, aflat pe malul european al Bosforului. Aproximativ 500 - 600 de persoane sărbătoreau trecerea dintre ani în clubul din Istanbul, când un bărbat înarmat a intrat în local şi a deschis focul, începând să tragă la întâmplare în mulţime. 

”Un terorist cu o armă care avea ţeavă lungă... a dus la capăt în mod brutal şi sălbatic acest atac, după ce a deschis focul spre persoane care erau aici pur şi simplu pentru a sărbători Anul Nou”, a declarat guvernatorul din Istanbul, Vasip Sahin.

Unii martori susţin că atacatorul vorbea în limba arabă, însă informaţia nu a fost confirmată oficial, iar pentru a scăpa cu viaţă unele persoane aflate în club au sărit în apele Bosforului.

Conform autorităţilor, atacatorul a intrat în clubul de noapte îmbrăcat în costum de Moş Crăciun şi a împuşcat mai întâi un poliţist şi un civil care erau în faţa localului.

Clubul Reina, unde a avut loc atacul, este unul select, fiind frecventat şi de foarte mulţi cetăţeni străini, şi se află pe malul Bosforului, lângă primul pod construit peste strâmtoarea care separă Europa de Asia.

La Istanbul, până la 25.000 de poliţişti au fost mobilizaţi în perioada sărbătorilor de iarnă.

Autorităţile turce au luat măsuri de securitate suplimentare în noaptea dintre ani în urma atentatelor numeroase comise în ultimele luni de jihadiştii Statului Islamic, dar şi de militanţii kurzi de la PKK. Circulaţia rutieră a fost oprită pe mai multe artere care duc spre centrul Istanbulului, dar şi în Ankara. Mai mult, până la 17.000 de ofiţeri de poliţie au fost desfăşuraţi în noaptea dintre ani pe străzile din metropola situată pe malul Bosforului.

Jihadiştii Statului Islamic au comis în luna iulie un atentat sângeros la aeroportul internaţional Ataturk din apropiere de Istanbul. Un număr de 45 de persoane şi-au pierdut viaţa în atacul armat din terminalul aeroportului Ataturk.

De asemenea, atacul armat din clubul de noapte are loc la aproape două săptămâni de la asasinarea ambasadorului rus Andrei Karlov în Ankara.

Turcia face parte din coaliţia internaţională care bombordează poziţiile jihadiştilor Statului Islamic din Siria şi Irak. De asemnea, soldaţii turci au lansat la finele lunii august o campanie militară împotriva jihadiştilor din apropierea frontierei cu Turcia.

 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.