Secretarul Apărării, James Mattis, a declarat miercuri după-amiază că o ”piatră fundamentală” a relaţiei de securitate transatlantice rămâne NATO. Prin această declaraţie, politicianul american încearcă să-i calmeze pe aliaţii europeni şi să-i asigure de angajamentul preşedintelui Donald Trump pentru NATO înainte de o întâlnire crucială cu Jens Stoltenberg, transmite France Presse.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Alianţa rămâne o piatră fundamentală pentru americani şi pengtru întreaga comunitate transatlantică, aceasta rămâne legată atât timp cât noi suntem împreună. Aşa cum a precizat preşedintele Donald Trump, noi sprijinim puternic NATO”, a declarat Mattis înainte de a se întâlni pentru prima dată cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.

Totuşi, Mattis a subliniat că administraţia prezidenţială se aşteaptă ca aliaţii europeni să crească cheltuielile bugetare pentru Apărare, tocmai pentru a atinge obiectivul de 2% din PIB propus de NATO.

”Este o solicitate corectă ca toţi cei care beneficiază de cea mai bună apărare din lume să împartă în mod proporţionat costurile necesare pentru a proteja libertatea”.

Anterior, Donald Trump a susţinut că alianţa este deja una învechită, ameninţând că va tăia finanţarea americană pentru apărarea ţărilor NATO.

Însă, preşedintele a ales să adopte o poziţie ceva mai ortodoxă vizavi de alianţă după învestirea la Casa Albă.

Mattis şi-a exprimat constant sprijinul pentru NATO şi a adoptat o poziţie mult mai dură vizavi de Rusia decât preşedintele Trump.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.