Pedepse de la 14 luni - cu suspendarea - şi până la şase luni de închisoare - cu executarea - şi purtarea unei brăţări electronice au fost pronunţate vineri, la Paris, împotriva celor foşti şase elevi judecaţi cu privire la implicarea lor în decapitarea profesorului Samuel Paty de către un tânăr jihadist în 2020, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Pedepsele au fost stabilite în funcţie de ”gravitatea faptelor”, ”personalitate” şi ”evoluţie”, în contextul în care infracţiunile comise au fost ”perfect stabilite”, anunţă tribunalul pentru minori în hotărâre, citită în şedinţă publică după două săptămâni de proces - cu uşile închise.

Procesul, care a durat două săptămâni, s-a încheiat vineri dimineaţa cu ultimele declaraţii ale tinerilor inculpaţi.

Completul s-a retras apoi să delibereze.

Procesul s-a desfăşurat în mod strict cu uşile închise, având în vedere vârsta mică a inculpaţilor la momentul faptelor - între 13 şi 15 ani.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.