Purtătorul de cuvânt al premierului Theresa May a subliniat luni termenul „sfârşitul” lunii martie pentru declanşarea Articolului 50 din Tratatul de la Lisabona, ce va da startul negocierilor oficiale de divorţ cu Uniunea Europeană, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Presa locală a sugerat că May ar putea declanşa Articolul 50 încă de marţi, idee pe care echipa sa a respins-o drept o „speculaţie”.

„Am spus clar că premierul va declanşa Articolul 50 până la sfârşitul lui martie”, a spus purtătorul de cuvânt. „Am spus ‘sfârşitul’ de multe ori, dar se pare că nu l-am subliniat suficient de mult”, a adăugat el.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Premierul conservator Theresa May a refuzat până acum să comunice o dată precisă, mulţumindu-se să repete că ea va activa până la sfârşitul lui martie Articolul 50 al Tratatului de la Lisabona, care va lansa doi ani de negocieri în vederea ieşirii din UE.

”Parlamentarii noştri europeni mi-au spus clar că vor să meargă înainte cu negocierile, iar eu la fel”, a declarat May joi, la Bruxelles, la opt luni şi jumătate după referendumul care a decis Brexitul.

Premierul irlandez Enda Kenny a dat asigurări că Bruxellesul se pregăteşte de o declanşare a Brexitului încă de miercuri, iar însărcinatul cu dosarul Brexitului în cadrul partidului de opoziţie laburist Keir Starmer a reafirmat duminică faptul că Theresa May intenţionează să activeze Articolul 50 miercuri sau joi.

Liderii celorlalte 27 de state membre UE ar putea, astfel, să se reunească pe 6 aprilie într-un summit vzând să definească ”liniile directoare” ale negocierilor viitoare. Europenii vor căuta să facă corp comun în faţa britanicilor, susceptibili să exploateze disensiunile din cadrul blocului.

Între subiectele fierbinţi va figura factura de ieşire din UE. Bruxellesul ar putea să le ceară britanicilor până la 60 de miliarde de euro, potrivit mai multor surse europene, o sumă care corespunde angajamentelor pe care Londra şi le-a asumat deja în privinţa contribuţiei la bugetul european.

Situaţia celor trei milioane de europeni instalaţi peste Canalul Mânecii va trebui, de asemenea, să fie tranşată. Theresa May a refuzat, pentru moment, să le garanteze drepturile, înainte să obţină asigurări similare cu privire la cei 1,2 milioane de britanici care trăiesc în UE.

Negocierile ar urma să dureze doi ani, însă sarcina va fi titanică până se va ajunge la capătul ”divorţului cel mai complex din istorie”, potrivit fostului ministru conservator William Hague.

Ipoteza unui eşec al negocierilor cu Londra nu este, de altfel, exclusă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.