Preşedintele afgan Ashraf Ghani şi rivalul său Abdullah Abdullah au semnat un acord de împărţire a puterii pentru a pune capăt impasului politic de mai multe luni, care a împiedicat progresul spre pace, potrivit Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Duminică, un purtător de cuvânt al lui Ghani a anunţat pe Twitter: „Acordul politic între preşedintele Ghani şi Dr. Abdullah Abdullah tocmai a fost semnat”.

El a adăugat că Abdullah va conduce consiliul pentru negocierile de pace şi membrii echipei lui vor fi incluşi în cabinet.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Abdullah a contestat rezultatele alegerilor prezidenţiale din luna septembrie. La începutul acestui an, el a anunţat formarea unui Guvern paralel, subminând administraţia Ghani în perioada în care Statele Unite încercau să avanseze procesul de pace cu talibanii pentru a încheia războiul început în urmă cu 19 ani în Afganistan.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.