Premierul canadian Justin Trudeau a declarat marţi că "uciderea femeilor, a copiilor, a bebeluşilor" în Fâşia Gaza asediată trebuie să înceteze, în cea mai aspră critică la adresa Israelului de când a izbucnit războiul împotriva Hamas, în urmă cu peste o lună, ceea ce i-a deranjat pe liderii politici de la Tel Aviv, relatează Reuters şi The Times of Israel.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Îndemn guvernul Israelului să dea dovadă de maximă reţinere. Lumea se uită, la televizor, pe reţelele sociale - auzim mărturiile medicilor, ale membrilor de familie, ale supravieţuitorilor, ale copiilor care şi-au pierdut părinţii. Lumea este martoră la această ucidere de femei, de copii, de bebeluşi. Acest lucru trebuie să înceteze", a declarat marţi premierul canadian Justin Trudeau.

În momentul în care a făcut aceste declaraţii, vieţile a 36 de bebeluşi de la spitalul Al Shifa din Gaza erau în pericol, potrivit personalului medical de acolo, care a declarat că nu există un mecanism clar pentru a-i muta, în ciuda unui efort israelian de a furniza incubatoare pentru o evacuare. Trei dintre cei 39 de bebeluşi prematuri au murit deja de când cel mai mare spital din Gaza a rămas fără combustibil, în weekend, pentru a alimenta generatoarele care le menţineau incubatoarele în funcţiune.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Săptămâna trecută, Trudeau a cerut o pauză umanitară semnificativă în conflict pentru a permite eliberarea tuturor ostaticilor şi livrarea de ajutoare suficiente pentru a răspunde nevoilor civililor.

Trudeau a mai spus că Hamas trebuie să înceteze să mai folosească palestinienii ca scuturi umane şi ar trebui să elibereze toţi ostaticii. Aproximativ 350 de cetăţeni canadieni, rezidenţi permanenţi şi membri ai familiilor lor au fost evacuaţi din Gaza, a mai anunţat el.

Canada a susţinut că Israelul are dreptul de a se apăra împotriva Hamas, după ce gruparea militantă palestiniană a atacat luna trecută sudul Israelului, ucigând 1.200 de persoane şi luând peste 200 de ostatici. Dar, la fel ca Statele Unite şi alţi aliaţi, şi-a exprimat îngrijorarea tot mai mare cu privire la numărul tot mai mare de morţi din enclava lovită, unde oficialii locali din domeniul sănătăţii spun că 11.000 de persoane au fost ucise de la începutul conflictului.

Premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, a emis deja peste noapte un comunicat în face un reproş după declaraţiile de marţi ale lui Trudeau, spunând :"Nu Israelul este cel care ţinteşte în mod deliberat civili, ci Hamas, care a decapitat, a ars şi a masacrat civili în cele mai mari orori comise asupra evreilor de la Holocaust încoace. În timp ce Israelul face totul pentru a ţine civilii departe de pericol, Hamas face totul pentru a-i ţine în pericol", a replicat premierul israelian, citat de The Times of Israel.

"Hamas, nu Israelul, este cel care ar trebui să fie tras la răspundere pentru comiterea unei duble crime de război - ţintirea civililor în timp ce se ascund în spatele civililor", i-a răspuns Netanyahu lui Trudeau, pe platforma X. "Forţele civilizaţiei trebuie să sprijine Israelul în înfrângerea barbariei Hamas", a punctat premierul israelian.

Şi liderul opoziţiei israeliene, Yair Lapid, a reacţionat şi s-a adresat premierului canadian, Justin Trudeau, pe reţelele sociale, spunându-i că Israelul ar sprijini Canada, dacă ar fi atacată, iar Israelul se aşteaptă să primească acelaşi tratament în sachimb.

"Domnule prim-ministru Trudeau, Israelul se apără în condiţii dificile împotriva unei organizaţii teroriste brutale, în timp ce încearcă să salveze bebeluşi, copii, femei şi bărbaţi care sunt ţinuţi ostatici de Hamas-ISIS. Responsabilitatea pentru această situaţie teribilă aparţine Hamas-ISIS. Hamas a lansat acest război, Hamas se ascunde în clădiri civile şi Hamas abuzează de locuitorii din Gaza ca de nişte scuturi umane. Dacă Canada s-ar afla vreodată sub un atac susţinut şi brutal ca cel cu care ne confruntăm noi acum, aţi găsi Israelul alături de voi. Ne aşteptăm la acelaşi sprijin”, a transmis Yair Lapid în mesajul său.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.