Justiţia saudită a condamnat luni, la pedepse cuprinse între şapte şi 20 de ani de închisoare, opt acuzaţi judecaţi cu privire la implicarea în asasinarea jurnalistului Jamal Khashoggi, în 2018, în sediul Consulatului Arabiei Saudite la Istanbul, potrivit postului Al Arabia, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Cinci acuzaţi au fost condamnaţi la pedepse de 20 de ani de închisoare, unul la zece ani de închisoare, iar alţi doi la şapte ani de închisoare, precizează postul public de televiziune Ekhbariya.

În decembrie, cinci condamnări la moarte au fost pronunţate la verdictul preliminar al procesului, iar alţi trei acuzaţi au fost condamnaţi la închisoare.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Verdictul anunţat luni este definitiv, precizează Al Arabia.

În mai, familia jurnalistului asasinat i-a iertat pe asasinii acestuia, deschizând calea unei reduceri a pedepsei.

Arabia Saudită nu are un sistem legal stabilit printr-un cod, iar prin aplicarea legii islamice, iertarea familiei unei victime poate conduce la graţiere sau suspendarea ispăşirii unei pedepse.

În urma unei serii de declaraţii contradictorii, autorităţile saudite au recunoscut că Jamal Khashoggi, care s-a exilat în Statele Unite, a fost ucis şi dezmembrat, la 2 octombrie 2018, de către agenţi saudiţi care au acţionat, susţin ele, din proprie iniţiativă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.