NYT: Terorismul prin ochii copiilor - tragedia de la Nisa

Tragedia de la Nisa este exacerbată de prezenţa unui număr mare de copii, iar uciderea sau rănirea lor şi rănile psihologice cu care au rămas dau atacului o dimensiune cu atât mai brutală şi de o cruzime fără discriminare, relatează New York Times.

A fost primul şi ultimul spectacol de artificii pe care Yanis Coviaux, în vârstă de patru ani şi jumătate, l-a văzut. A murit în carnagiul de joi noapte.  La fel şi Brodie Copeland, în vârstă de 11 ani, care venise în vacanţă din Statele Unite.

Haroun El Kamel, în vârstă de 12 ani, a supravieţuit, dar probabil că nu va mai privi niciodată artificiile la fel.

Laura Borla, de 14 ani, a mers să vadă artificiile cu sora sa geamănă şi cu mama lor, dar a fost separată de ele. Două zile mai târziu, familia a fost informată că aceasta a murit în atacul de la Nisa.

Şoferul care a intrat în plin cu maşina în mulţime, după artificiile de Ziua Bastiliei, la Nisa, a ucis cel puţin 84 de persoane şi a rănit alte câteva sute.

Cel puţin 10 copii au fost ucişi joi noapte şi cel puţin 35 sunt internaţi la spitalele din Nisa. Alţii au fost separaţi de părinţii lor în haos. Unii au auzit şi au văzut, cu siguranţă, lucruri pe care nu le vor uita mult timp.

Niciunul dintre cei care se aflau pe faleză în noaptea de 14 spre 15 iulie nu ar fi putut să îşi imagineze că sărbătoarea se va încheia atât de tragic.

Vizionarea focului de artificiil de pe plajă şi de pe faleză, de 14 iulie, alături de familie, este o tradiţie în Nisa. Oamenii merg la picnicuri pe nisip, iar atunci când plaja este plină, întind pături pe Promenade des Anglais, de unde se văd frumos atât marea, cât şi extravagantul foc de artificii.

„Trebuie să îţi aduci copiii, pentru că, dacă nu o faci, vei plăti tot anul – toţi prietenii lor sunt acolo”, explică Raja El Kamel, în vârstă de 43 de ani, mama lui Haroun. Ea venise la sărbătoare cu el, cu o prietenă din Suedia şi cu cei doi copii ai acesteia.

Într-un oraş care iubeşte petrecerile, artificiile de 14 iulie sunt cu atât mai apreciate cu cât toată comunitatea se bucură de ele: creştini sau musulmani, credincioşi sau atei, dar, mai important decât orice, francezi. Prezenţa unui număr mare de turişti oferă serii un aer şi mai festiv.

Pentru Yanis, în vârstă de patru ani şi jumătate, şi pentru părinţii săi, Mickael şi Samira Coviaux, seara a fost o premieră. Părinţii, ambii şoferi de camion, trăiesc la Grenoble, iar aceasta a fost pentru prima dată când au văzut focul de artificii deasupra Mării Mediterane, ca o familie, a povestit mătuşa lui Zanis, Anais Coviaux, studentă la Paris, care a venit să îşi ajute fratele şi cumnata să treacă peste momentele dificile.

“Copiii se jucau şi erau cu spatele la sttrada”, a spus ea. “Nu au auzit camionul decât cu o secundă înainte de a-i lovi. A urcat pe trotuar; l-a lovit pe Yanis şi pe mama unuia dintre ceilalţi copii care erau cu el”, a adăugat ea. Şi mama a murit.

Nu era nimeni care să le ofere primul ajutor în apropiere. Mickael şi-a ridicat fiul şi a mers cu el până la cea mai apropiată maşină, care i-a dus la spital. Când au trecut pe lângă un echipaj de Pompieri au oprit şi i-au implorat să îl resusciteze, dar micuţul era deja mort.

“Era singurul nepot al părinţilor mei, singurul nepot din familie”, mărturiseşte Anais, explicând că fratele şi cumnata sa sunt în stare şoc şi nu pot vorbi cu nimeni. “Yanis iubea oamenii. Îi plăceau în mod deosebit duminicile, când se strângea toată familia, şi spunea «Mamie şi Papi, vom da o petrecere»”,, a adăugat mătuşa sa.

Sâmbătă, toată familia sa s-a strâns pe promenadă pentru a vedea ultimul peisaj pe care l-a privit băiatul. “Este important pentru noi să venim în locul unde a murit, pentru a-i aduce un omagiu (…), pentru că nu putem îndura să ne luăm adio. Am lăsat o poză cu el şi flori”, a spus tânăra studentă.

Identificarea copiilor şi examinarea lor a fost dificilă, pe de o parte din cauză că erau zdrobiţi, iar pe de alta pentru că unii au ajuns la spital fără rude, a explicat psihiatrul Sylvie Serret, de la spitalul de pediatrie Lenval Foundation, unde joi noapte au primit îngrijiri cel puţin 30 de copii răniţi.

“Mulţi copii care au venit erau în stare de şoc, nu vorbeau, de exemplu”, a adăugat ea.

Mejdi Chemakhi, asistentă la spitalul Pasteur, a avut grijă în noaptea de coşmar de mai mulţi copii, printre care un băieţel şi o fetiţă care au fost aduşi fără părinţii lor. Băiatul avea patru ani, iar fata şase.

Băiatul vorbea pe un ton plat, aparent în stare de şoc. „Mămica mea este moartă, dar tăticul meu este încă în viaţă”, a repetat copilul fără oprire. În cele din urmă, a spus fără nicio expresie pe faţă: “Sunt obosit, am nevoie de somn, nu am haine”, îşi aminteşte asistenta. “Aşa că l-am luat în braţe şi am încercat să îl consolez. Nu ştii ce să faci în astfel de situaţii. Este foarte important să îi faci să se simtă în siguranţă”, a adăugat ea.

Mai târziu, în cursul nopţii, a fost adus un bărbat rănit la spital, care i-a spus lui Chemakhi că soţia sa a murit şi că nu îşi poate găsi copiii, un băiat şi o fetiţă. Asistenta şi-a dat seama că este tatăl micuţilor de mai devreme şi i-a reunit.

Sâmbătă, pe Promenade des Anglais au fost depuse numeroase flori, bilete şi jucării.

Nathalie Russo, în vârstă de 30 de ani, o musulmană cu văl pe cap, a venit cu mama sa pentru a reface drumul pe care l-a făcut, împreună cu ce cei doi copii ai săi, de cinci, respectiv doi ani, joi noapte. “Fiica mea îmi spune că nu vrea să mai vadă artificii niciodată. Mă tot întreabă ‘Cum au ajuns oamenii răi de la Paris la Nisa?’”, spune Russo.

“A crezut că omul care a făcut acest lucru a fost unul dintre cei care au atacat Bataclanul şi a venit aici să facă acelaşi lucru”, a spus ea.

Pe 13 noiembrie, un grup de terorişti a ucis 90 de oameni în sala de concerte Bataclan. În total, 130 de oameni, inclusiv doi români, au fost omorâţi în acea noapte la Paris.

Mai mulţi părinţi care nu au fost în noaptea de 14 iulie pe Promenade des Anglais şi-au adus copiii să vadă altarele improvizate sâmbătă – un mod de a-şi exprima solidaritatea cu victimele şi de a sfida teroriştii.

Nour Hamila, originară din Nisa şi convertită la islam, a insistat să îşi aducă cei trei copii, în vârstă de opt, cinci şi trei ani. „Le-am spus să nu le fie frică, pentru că asta vor teroriştii; trebuie să ne susţinem reciproc”, a explicat ea, în timp ce fiul său de cinci ani, Mohamed, a depus flori.

Este mai greu pentru copiii care au fost martori la masacru. Pentru Haroun, fiul de 12 ani al lui Kamel, momentul îi va rămâne întipărit în minte. “Am văzut de departe un camion alb în noaptea neagră”, îşi aminteşte femeia, care s-a gândit că ceva nu este în regulă, pentru că bulevardul era închis pentru trafic.

Fiul său şi fiul de 12 ani al prietenei sale se jucau şi râdeau. Apoi şoferul a accelerat şi a început să meargă în zigzag, doborând oamenii. Cumva a reuşit să îşi împingă fiul pe trotuar până când camionul a trecut. Apoi, copilul a început să strige: “Mamă, mamă, trebuie să vii să ajuţi oamenii”.

S-a uitat pe şosea şi a recunoscut o vecină care îngenunchea lângă soţul ei, strigându-i numele. Kamel i-a spus fiului ei să plece cu o cunoştinţă. În zonă s-a lăsat liniştea, îşi aminteşte ea. “Se auzea numai un vânt îngrozitor”, a adăugat ea.

După ce a încercat să îşi liniştească vecina, şi-a căutat fiul, dar în jur era deja haos. Câteva ore mai târziu l-a găsit împreună cu prietena ei. “Mamă, ai reuşit să salvezi acel om?”, a întrebat-o el.

“Ştiţi, copiii nu au o viziune globală. A văzut toate acele cadavre, dar, pentru el, cel de la picioarele sale ar fi trebui să fie salvat”, a adăugat ea.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.